Multe persoane care au depus dosar pentru “Prima casă” riscă să piardă avansul dat proprietarilor, pentru că le expiră antecontractele. Instituţia însărcinată de Guvern să garanteze creditele ipotecare uită cu săptămânile să dea ok-ul. Potrivit legii, Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii e obligat să trimită decizia de garantare în maximum cinci zile de la primirea dosarului de la bancă.

“Au trecut patru săptămâni de când banca a trimis documentaţia la Fond. Pentru că nu am primit o copie a deciziei de garantare, am pierdut cei 3.000 de euro daţi avans celui de la care urma să cumpăr casa!”, ni s-a plâns Grigore V., din Bucureşti. Bărbatul semnase cu proprietarul un antecontract cu o valabilitate de 30 de zile. Specialiştii în imobiliare îi sfătuiesc pe beneficiarii programului “Prima casă” să semneze astfel de acte pe o perioadă mai mare de o lună şi să includă o clauză care să le permită să primească prima tranşă de bani înapoi, dacă nu li se aprobă dosarul.

Sutele de dosare dau gata angajaţii

Un salariat al Fondului de Garantare a leşinat ieri din cauza suprasolicitării. În fiecare zi ajung la sediul instituţiei câte 200 de dosare, pe care funcţionarii trebuie să le analizeze în detaliu, iar pentru asta lucrează şi peste program.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.