a schimba tot, pana la directori de intreprinderi si cel de-al doilea – componenta mai mult decat pestrita a actualei coalitii.
Cu chiu, cu vai, noua Putere a incheiat negocierile privind prefectii. Acum, in spatele usilor inchise, se negociaza posturile de secretari de stat. Cu tensiuni chiar intre unii ministri si partidele care i-au nominalizat pentru fotoliile guvernamentale. Vor urma directorii din ministere. Apoi, sefii serviciilor si institutiilor descentralizate. Apoi, cine mai stie ce?! Din tara sosesc stiri hazoase – daca n-ar fi de plans – precum aceea privind impartirea posturilor de directori de… gradinita, in Mures, pe criterii politice! Totusi, presedintele nu avea dreptate in privinta „solutiei imorale numite PUR”. Nu avea dreptate, pentru ca nici cu UDMR nu mi-e rusine, reprezentantii politici ai maghiarilor facand un salt acrobatic din barca PSD in cea a Aliantei. Nu mai putin „imorala” e insa si atitudinea PNL si PD care se dedau la astfel de jocuri politice. Ba chiar, intre ele, cele doua partide „surori” isi dau suficient de multe suturi pe sub masa unde se petrece marea imparteala.
Pai, in ritmul asta, primul an de mandat va fi ocupat cu negocieri pana la epuizarea ultimului scaun de paznic din cine stie ce halta. Urmeaza un alt an in care, in sfarsit, „noua” Putere sa se poata apuca de lucru, dupa care se intra in cei doi de campanie electorala neoficiala inainte de alegeri…

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.