Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare de averse, descărcări electrice, grindină şi vijelii, valabilă în intervalul 2 iunie, ora 10.00 - 3 iunie, ora 8.00.
Până mâine dimineață, sudul, sud-estul și centrul țării sunt lovite de furtuni puterice. Totodată, ANM anunță instabilitate atmosferică și în zona de munte.
Aceasta se va manifesta prin averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, grindină şi vijelii.
Ploile vor avea şi caracter torenţial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 15... 25 l/mp şi izolat 30... 40 l/mp, îndeosebi în estul Olteniei, în cea mai mare parte a Munteniei şi în Dobrogea.