Avertisment ELCEN: Bucureştenii riscă să rămână fără apă caldă

Comentează

ELCEN, principalul producător de energie termică pentru sistemul centralizat de încălzire al Capitalei, avertizează că bucureștenii riscă să rămână fără apă caldă și căldură din cauza sumelor mari datorate de Termoenergetica, informează News.ro.

ELCEN, aflată în reorganizare judiciară, a solicitat Termoenergetica plata sumelor restante către companie, care la jumătatea lunii iulie se ridicau la peste 379 de milioane de lei.

În notificarea adresată Termoenergetica și transmisă Primăriei Capitalei şi ministerelor Energiei, Finanţelor şi Dezvoltării, ELCEN cere emiterea unui ordin comun al ministrului dezvoltării şi al celui al finanţelor pentru a aloca bugetului local al municipiului Bucureşti cotele defalcate din impozitul pe venit cuvenite, doar pentru plata obligaţiilor către Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti în valoare de peste 504 milioane de lei, reprezentând contravaloarea subvenţiei pentru energia termică livrată populaţiei, în perioada ianuarie - mai 2021.

ELCEN invocă datoria mare pe care o are către furnizorul de gaze naturale şi către furnizorii de servicii auxiliare, care la jumătatea lunii mai se ridica la 181,6 milioane de lei, dar şi o adresă primită de la ROMGAZ la jumătatea lunii mai, care informa că, în situaţia neachitării obligaţiilor de plată, va sista livrarea de gaze naturale către companie.

ELCEN avertizează că, dacă toate obligaţiile de plată nu vor fi achitate, există riscul major să se repete situaţia înregistrată de ELCEN în relaţia cu RADET, existând premisele pentru creşterea exponenţială a datoriilor restante, cu consecinţa compromiterii sistemului de termoficare din Bucureşti.

ELCEN a anunţat că va apela la toate mijloacele legale pentru recuperarea sumelor datorate de Termoenergetica.

Vineri, 16 iulie, Termoenergetica anunța că peste 1.000 de blocuri din Capitală nu au apă caldă din cauza reviziilor.

În 21 mai, primarul Capitalei, Nicuşor Dan, afirma că Primăria Capitalei a acumulat datorii de 400 milioane de lei către Compania Municipală Termoenergetica, reprezentând contravaloarea subvenţiei pentru energia termică livrată populaţiei, însă această întârziere va fi recuperată, având în vedere că în perioada verii subvenţia este mult mai mică.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Colaj din trei cadre ce prezintă urmările unui accident spectaculos, în care un camion a intrat în structura unei benzinării, distrugând cabina vehiculului și pompele de alimentare.
14:44
Un șofer a intrat cu TIR-ul într-o benzinărie pe Valea Oltului, la Călimănești, unde a distrus a pompă de alimentare
Euro a atins marți, 6 octombrie 2026, un nou record pe piața valutară din România.
14:42
Euro atinge un nou record după desemnarea lui Luca Niculescu pentru funcția de premier. Cursul BNR a sărit de 5,35 lei
MONDEN
Dida Drăgan
14:29
Dida Drăgan, apariție rară la 80 de ani. Artista a revenit pe scenă pentru un moment special
Carmen Brumă
14:23
Carmen Brumă despre alegerea pâinii potrivite din supermarket: „Uită-te la etichetă, nu la culoare!”
POLITIC
Luca Niculescu și Nicușor Dan la Palatul Cotroceni
13:41
Luca Niculescu, mesajul transmis partidelor înainte de negocierile pentru formarea noului Guvern: „Respect ideile bune, indiferent de unde vin”
Liderul AUR, George Simion, a cerut, marți, suspendarea președintelui Nicușor Dan, anunțând că va distribui parlamentarilor PSD un tabel pentru strângerea de semnături.
11:38
George Simion încearcă să convingă PSD să semneze pentru suspendarea lui Nicușor Dan: „Să deblocăm țara”
Ultimele știri
15:12
Premieră în astronomie: o planetă necunoscută s-a născut din cenușa propriei sale stele moarte
Exclusiv
15:10
Povestea artistului care a muncit pe șantier și în armată, iar acum face muzică pe YouTube: „Fiecare răspunde de faptele sale”
15:09
O elevă din Plopeni a fost violată de trei colegi, iar alți doi sunt acuzați că s-au uitat
11:40
Atac cu drone în Marea Neagră, în zona economică a Bulgariei: o navă s-a scufundat, iar a doua a luat foc. 18 marinari au fost salvați de un feribot bulgăresc
TRENDING
08:45
Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu, dusă la DIICOT. Este audiată în dosarul de înșelăciune de peste 1,1 milioane de euro
5 oct.
Ferma Black Angus a lui Gigi Nețoiu, amendată din nou, cu 40.000 de lei. Ce au găsit inspectorii
09:30
Când se pune varza la murat? Perioada potrivită și semnele că este gata
5 oct.
Instagram face 16 ani - 10 lucruri pe care să le știi despre rețeaua socială
Un bărbat în vârstă care doarme liniștit în pat, întins pe o parte sub o pătură gri, într-un dormitor cu lumină difuză
Longevitate
14:30
Regula celor 8 ore de somn s-a schimbat. Câte ore trebuie să dormi, de fapt, ca să-ți protejezi creierul de Alzheimer
Un angajat dintr-un laborator, cu manusi albastre, manevreaza mai multe eprubete cu sange
13:10
Cele 4 analize de sânge care pot arăta cum evoluează sănătatea organismului după 40 de ani. Ce legătură au cu îmbătrânirea celulară
Un fizioterapeut și o femeie în vârstă în cabine, râd împreună
Longevitate
11:43
„Ceasul vorbirii”, instrumentul care arată cât de repede îmbătrânim
fasole, legume, salată, linte, năut, ovăz, nuci - Alimente dintr-o dietă sănătoasă, bogată în fibre, care conține antioxidanți și vitamine
Longevitate
11:42
Ce mănâncă zilnic oamenii din Zonele Albastre care depășesc 100 de ani. 5 alimente ieftine pe care le găsești și în România
Femeia care s-a mutat din Las Vegas în Sardinia
10:03
O femeie a călătorit din Vegas în Sardinia pentru o porție de ton și s-a mutat definitiv într-un sat cu 6.000 de oameni
Cum se spală corect afinele, zmeura și murele
16 sept.
Cum se spală corect afinele, murele și zmeura. Metoda prin care elimini mucegaiul și pesticidele
Ce este moringa - beneficii și contraindicații
18 sept.
Ce este moringa, ”copacul lui Dumnezeu": beneficii, contraindicații și cum se consumă
Cât pește este bine să consumi pe săptămână
18 sept.
Cât pește pe săptămână e sănătos să mănânci, în funcție de vârstă
De ce să freci oglinda cu spumă de ras
23 sept.
De ce să freci oglinda cu spumă de ras
vlad-baltateanu-valentina-tanasie
14:04
Principalul suspect în cazul tinerei găsite moarte într-o valiză pe râul Olt a fost adus în țară din Elveția
Mihai Chirica, primarul municipiului Iași, a fost audiat marți, 6 octombrie, la DNA în „Dosarul Păcura”. Foto: Hepta
13:10
Mihai Chirica, audiat din nou la DNA în dosarul păcurii dispărute de la CET. Primarul Iașiului a devenit inculpat
Plățile lunare pentru alocații, indemnizații și alte beneficii sociale vor începe în octombrie
13:07
Când intră alocațiile și indemnizațiile în octombrie 2026. Calendarul plăților pentru copii, persoane cu dizabilități și beneficiarii VMI
Bernard Guetta
Interviu
13:00
Bernard Guetta, fratele vitreg al celebrului DJ David Guetta, declarat jurnalist indezirabil de către regimul Ceaușescu: „Am plâns pe stradă când am văzut cât de frică le era oamenilor din București de Securitate”
VIDEO Cine este Luca Niculescu
12:04
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
07:06
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește
Sorin Grindeanu și Ciprian Șerban în Parlament FOTO Eli Driu
Analiză
3 oct.
5 luni de batjocură la adresa imaginii României și împotriva intereselor poporului român