Cuprins:
Procesul prin care sunt transmise alertele meteo pe ecranele stradale din București
Procesul de afișare a alertelor este rapid și eficient. În Capitală, acest sistem funcționează de peste un deceniu. ISU-BIF transmite alerta prin SMS către serverele companiei, iar în câteva secunde, acestea apar pe ecranele din București sau din marile orașe din România.
„Împreună cu ISU-BIF avem un sistem automatizat prin care cei de la ISU trimit un SMS către serverele noastre cu codul care urmează, pentru că știu că vine poate vânt puternic sau ploaie, ninsoare.
Practic, aceste fenomene se transformă în codurile pe care le știm. (…) Prin textul pe care îl trimit prin SMS, el se randează automat pe temperaturile de la noi și undeva între 30 și 45 de secunde automat intră pe ecranele stradale, în funcție de prioritățile descrise de ei.
Dacă e cod galben, are o anumită frecvență, dacă e cod portocaliu, apare mult mai des, iar dacă e roșu, are o prioritate în fața tuturor celorlalți ca să putem să informăm instant și pe stradă cetățenii”, a explicat Dio Boacă, CEO Phoenix Media, pentru Pagina de Media.
Alertele meteo, disponibile pe ecranele stradale din toată țara, din 2026
Începând cu anul 2026, alertele meteo de tip cod galben, portocaliu și roșu vor fi disponibile pe toate ecranele deținute de Phoenix Media în România. Avertizările vor fi difuzate doar în zonele și în localitățile pentru care au fost emise.
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/11/dio-boaca-phoenix-media-1024x597.jpg)
„Am semnat un parteneriat cu IGSU în acest an și, din 2026, alertele vor fi date la nivelul întregii țări, pe toate panourile pe care le avem noi și partenerii noștri din marketplace-ul Stoc”, a mai anunțat Dio Boacă.
CEO-ul Phoenix Media a precizat că aceste informații sunt foarte importante mai ales pentru cetățenii care sunt pe stradă în acele momente și nu sunt încă informați cu privire la starea vremii și nici nu au acces rapid la un telefon, radio sau internet.
„Sunt informații foarte importante pentru cetățeni, pentru că poate respectivul merge pe stradă și nu știe că în 30 de minute începe o furtună uriașă sau apare un vânt de nicăieri și nu ascultă radio, nu are TV și nu se uită pe telefon.
Orice informare, pe orice canal media, nu poate să fie decât un plus și noi suntem foarte mândri că putem să facem asta de 12 ani împreună cu ISU-BIF”, a mai spus el.
Mesajele cu alertele meteo, difuzate în funcție de zonele afectate
Totodată, Dio Boacă atrage atenția asupra faptului că mesajele cu alertele meteo nu vor fi difuzate în orașele care nu se află în raza pentru care a fost emisă atenționarea.
„ISU știe unde vine furtuna. Dacă furtuna vine la Timișoara, el va transmite mesajul doar pe panourile din Timișoara. Nu vor fi transmise și în București pentru că nu se interesează aici. Dacă este la Arad, spune de Arad, Cluj, și așa mai departe. Tot sistemul este conceput pentru a interveni doar acolo unde ai problema.
Dacă vorbim de o problemă în care poți să ai și Timișoara, și Arad, și Cluj, atunci OK le folosești pe toate trei. Sistemul este automatizat”, a mai spus Dio Boacă, potrivit sursei citate mai sus.
Cea mai recentă atenționare meteorologică a fost un cod galben de vânt, valabil pentru mai multe orașe din România, printre care și Timișoara, și Arad.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_c427fee3c49093362794f86bb8f89cbd.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_b1c71c47016bce93bbdf5aa62819786c.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_feed16743ab89cd6ca505508add06e63.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_a339c681da3db9f5c4b1bc72a7799a45.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_0771091cddfed32985a766f09f6ab1ea.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_fd8dbec3f3ddba1347ec13526eb24ef0.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_812c622bb12f3ca4ac7e357c4a5c8272.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_0a7ffd0413b88215ca2b3f0bdabd3643.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_86e17366f78dfafc98fd4d5383322104.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_c39b6dd09dae54b7938a11f5457fdee8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_e3880c3aa92e8d455165d6aa1eafb2d5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_f315a98426f650139eb00752ef25d13c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_d3f5125444be3eb2a8bd300e07e5afc8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_da8baeee210bc559a96d8bb25f324bf0.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_f224f4188a06704731770a0d65ba04b0.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_17018491d17ceb78b6a494e729899a98.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_0064eddc45245d5ac5eae34de6b706e2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_e0786ea4587241be684e5a18693de93d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_3eb43c9de0bb646907df85f8ba10a015.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_b96e2c0bd37dcf75f4b646a8dd33513b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_2ae2266a0883c250325152c653b66f5f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_4cd514d266a3d1602ad1640afea0423f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_ec094232f11b2e325c2ef1d35cf63f31.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_07e258e073c440031ecdf7c92e8b7fa6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/11/alerta-meteo-bucuresti-ploaie-furtuna-oameni-umbrela.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_5bb8b659878f8ef3b87c770f354b38ba.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_2de8c0ba2c77c201567ebf7d9282972c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/cofraje-oua-raft-supermarket-pret.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/07/5097568881183601183809915815303384937618858n-e1753428810998.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_8d3ea74d804f677a903b8ed61a51ff46.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_50a5a8abc2f4f4cc67e77535b1e0f369.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/chefi-la-cutite-2025-9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/andra-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_6fd22b1d9e9b299260ba02477071a228.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_a8da4f6138def14628ee3f29f83362c4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_9451d95ad6cb04e031a63560b481deb3.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_41bf4be5b34163f96e1ee8457c7255a5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/gigi-netoiu-declaratii-alegeri-bucuresti-7-decembrie-2025.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/un-membru-aur-dintr-o-sectie-de-votare-din-buzau-a-lovit-un-jurnalist-cu-masina--partidul-lui-george-simion-oamenii-sunt-obositi-stresati-e1765115820779.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/cina-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/cabana-in-suedia.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/ce-inseamna-cand-visezi-respingere.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/orhidee.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/dieta-vegana-pisici.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/horoscop-7-decembrie-2025.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/ce-inseamna-cand-visezi-ca-razi.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/ce-alimente-sa-nu-consumi-la-micul-dejun.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/cand-cat-sa-dormi-dupa-amiaza.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/colaj-cezar-avramuta--dosarul-stegarului-dac--foto-facebook1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/casuta-de-lemn.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/analize-sange-metale-grele.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/11/4850287486580439734032888575425797089332509n.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/09/colaj-sua-europa-china-relatii-comerciale-staguri-ilustrativ-shutterstock1314869093-copy-2-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/10/guvernul-bolojan-are-o-luna-sa-rezolve-pensiile-magistratilor-spune-sorin-grindeanu-e1761826772347.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/11/steaguri-sua-si-ue.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/afise-electorale.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.