UPDATE: 00.00 „Toţi pasagerii au fost evacuaţi în siguranţă. Nu a existat nicio bombă în avion. Dispozitivele de securitate ale aeroporturilor au funcţionat perfect atât în Cancun, cât şi în Mexico City”, a declarat Ministrul Transporturilor şi Comunicaţiilor, Juan Molinar.
„Persoanele care au participat la această acţiune au fost reţinute, iar în acest moment este în desfăşurare ancheta în acest caz. Piraţii nu au putut intra în niciun moment în cabina piloţilor care a fost izolată, potrivit procedurilor de securitate, zborul nefiind pus în pericol”, a mai precizat oficialul.
Un avion comercial cu 104 pasageri la bord a fost deturnat pe aeroportul din Mexico City, potrivit postului de televiziune Azteca, citat de CNN.
Trei persoane aflate la bordul aparatului Boeing 737 au ameninţat că vor arunca în aer aparatul în cazul în care nu vor avea posibilitatea de a discuta cu preşedintele Felipe Calderon.
Avionul comercial aparţine companiei Aeromexico.
Aeroportul din Mexico City este închis în acest moment.
Martori oculari au relatat că 100 de pasageri au coborât din avion, însă nu este clar dacă autorii deturnării se mai află la bord şi dacă mai reţin ostatici.
Presa mexicană a relatat că avionul, cu 104 pasageri la bord, venea din Bolivia şi făcuse o escală la Cancun.
Conform presei locale, trei bolivieni care aveau asupra lor explozibili au preluat controlul asupra aparatului, cerând să discute cu preşedintele mexican, Felipe Calderon.