Bibliotecarul din Petroşani a fost scos din apă de către echipa sa după 21 de ore şi 21 de minute de înot continuu și 28,8 kilometri parcurși.

Potrivit unui anunţ făcut de Iancu, abandonul a fost cauzat de problemele de sănătate apărute la stomac, ultimele trei ore, din cele 21 petrecute pe lac, fiind apreciate de acesta ca „agonizante”.

„Vă anunț cu tristețe în suflet că stomacul meu m-a trădat. Am încercat din răsputeri să ating măcar obiectivele intermediare ale înotului. A fost imposibil.”, a scris acesta pe pagina sa de Facebook.

Din cauza riscului iminent de înec, Avram Iancu a fost ridicat în barcă de echipa de suport şi a întrerupt cursa.

Înotătorul Avram Iancu a început, miercuri, 3 august să înoate în Lacul Balaton din Ungaria pe care intenţiona să-l străbată de la un capăt la altul, pe o lungime de 75 de kilometri, şi să stabilească un nou record european la înotul de anduranţă.

Sportivul este cunoscut pentru performanţele sale sportive, printre care traversarea înot a Canalului Mânecii, în august 2016.

În vara anului 2017, Avram Iancu a înotat întreg curs al Dunării, pe o distanţă de 2.860 de kilometri. Sportivul a reușit și traversarea Mării Negre, în toamna lui 2018, înotând 680 de kilometri, de-a lungul ţărmului, de la Sulina la Istanbul, timp de 60 de zile.

Clotilde Armand, de la Mafie la Curtea de Conturi
Recomandări
Clotilde Armand, de la Mafie la Curtea de Conturi

În iunie 2021, sportivul a înotat 12 ore neîntrerupt în Canalul Bega, la Timişoara.

Urmărește-ne pe Google News
Gestul șocant făcut de Serena Williams după ce a fost umilită de Simona Halep. Acum s-a aflat: "Doamna organizatoare devenise palidă când a văzut"
GSP.RO
Gestul șocant făcut de Serena Williams după ce a fost umilită de Simona Halep. Acum s-a aflat: "Doamna organizatoare devenise palidă când a văzut"
Fata din nuc, micuța spion care și-a dat viața pentru România, la numai 12 ani: „Vreau să fac și eu ceva”. A apucat doar să strige victoria...
Playtech.ro
Fata din nuc, micuța spion care și-a dat viața pentru România, la numai 12 ani: „Vreau să fac și eu ceva”. A apucat doar să strige victoria...
Cătălin şi-a luat familia şi s-a mutat din Târgu Jiu la ţară şi nu e singurul. Din acest motiv, preţurile terenurilor au crescut şi de 10 ori
Observatornews.ro
Cătălin şi-a luat familia şi s-a mutat din Târgu Jiu la ţară şi nu e singurul. Din acest motiv, preţurile terenurilor au crescut şi de 10 ori
Horoscop 13 august 2022. Berbecii acordă prea multă atenție unor amănunte neimportante, de care se agață fără să își dea seama
HOROSCOP
Horoscop 13 august 2022. Berbecii acordă prea multă atenție unor amănunte neimportante, de care se agață fără să își dea seama
Un polițist „odios” a inventat o iubită și i-a mințit pe șefii săi că a murit de cancer pentru a obține zile libere
Știrileprotv.ro
Un polițist „odios” a inventat o iubită și i-a mințit pe șefii săi că a murit de cancer pentru a obține zile libere
Plecat din Guvernul Rusiei, a dat de gol când are loc finalul războiului din Ucraina! Răsturnare de situaţie: ce se întâmplă imediat cu Vladimir Putin
Orangesport.ro
Plecat din Guvernul Rusiei, a dat de gol când are loc finalul războiului din Ucraina! Răsturnare de situaţie: ce se întâmplă imediat cu Vladimir Putin
Gina Pistol a dezvăluit câte kg are. Ar vrea să mai dea jos 4, deși e deja ușurică ușurică
PUBLICITATE
Gina Pistol a dezvăluit câte kg are. Ar vrea să mai dea jos 4, deși e deja ușurică ușurică
Pssst!!! Ai auzit de Remixshop? Au zilnic reduceri de până la 90%
PUBLICITATE
Pssst!!! Ai auzit de Remixshop? Au zilnic reduceri de până la 90%
Comentarii (1)

Nic12   •   04.08.2022, 15:36

"Înotătăroul"?

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.