Mai puţin cunoscut în rândul credincioşilor ortodocşi, Fericitul Ieremia Valahul e cinstit în calendarul catolic în ziua de 8 mai, fiind singurul sfânt român care se bucură de această recunoaştere. Pe numele lui, Ioan Stoica, viitorul sfânt s-a născut în satul Sasca, Suceava, într-o familie ortodoxă cu cinci copii, la 29 iunie 1556, pe vremea domnitorului Alexandru Lăpuşneanu. Legenda spune că, într-o toamnă, privind păsările migratoare ce zburau spre Mediterana, Ioan s-a hotărât să urmeze calea către Sfântul Scaun de la Roma.
A avut parte de darul facerii de minuni
La 20 de ani, visul i se împlineşte, dar capitala italiană i se pare prea agitată, astfel că “migrează” din nou. Ajunge în Napoli, la Mănăstirea “Sf. Efrem cel vechi”, aparţinând călugărilor capucini. Aici intră în viaţa monahală sub numele de Ieremia Valahul.
Vreme de aproape o jumătate de secol va trăi în rugăciuni, simplitate, smerenie, dragoste de Dumnezeu şi de oameni. Pentru toate acestea a primit de la Dumnezeu darul facerii de minuni, fiind consemnate sute de mărturii în “dosarul” alcătuit pentru canonizarea lui. La începutul anului 1625, pe când avea 69 de ani, a fost chemat la căpătâiul unui bolnav. Ieremia n-a ezitat să bată cale de 12 kilometri pe jos, biciuit de ploaie. S-a îmbolnăvit de plămâni, Dumnezeu chemându- l la cele veşnice în ziua de 5 martie a acelui an.
A fost beatificat de Papa Ioan Paul al II-lea, în 1983
La ceremonia de înmormântare a lui Ieremia Valahul, credincioşii au strigat, în vechea tradiţie catolică, “Subito sancto!” (n.r.-“Să fie imediat sanctificat!”). Aflat sute de ani în Biserica “Neprihănitei Zămisliri” din Napoli, mormântul sfântului a fost însă aproape uitat, în ciuda pomenirilor repetate, în timp, ale minunatelor fapte ale lui Ieremia.
Astfel, deşi procedura de canonizare a început la scurt timp după moartea lui, abia în 1983, Papa Ioan Paul al II-lea a proclamat beatificarea lui Ieremia Valahul, în cadrul unei slujbe oficiate de Sfântul Părinte în limba română, iar data de 8 mai a fost declarată ziua de sărbătorire a sfântului român plecat dintr-un sat bucovinean pentru a cuceri eternitatea. În mai 2008, moaştele Sf. Ieremia Valahul au fost readuse în ţara de obârşie, fiind puse pentru odihnă veşnică în sanctuarul “Fericitul Ieremia” din Oneşti, judeţul Bacău.