Băiatul lui Isărescu se rupe în figuri!

Comentează

La nivel de imagine, nu există foarte mulţi oameni in Romania care pot rivaliza cu eternul guvernator al Băncii Naţionale, Mugur Isărescu (60 de ani). Mereu calculat, profesionist şi de încredere, fostul prim-ministru are şi o reuşită viaţă de familie, mândrindu-se mai ales cu cei doi copii, Lăcrămioara (34 de ani) şi Costin (23 de ani). Însă dacă fata e deja pe picioarele ei, băiatul bate mai mult cluburile Bucureştiului, în care se simte ca acasă.

Arhiva foto
Arhiva foto

Născut pe 28 aprilie 1987, Costin Mugur Isărescu nu are prea multe lucruri în comun cu părintele său, poate doar faptul că umblă mereu cu banii. Parcă nedorind să infirme ideea că, în virtutea veniturilor tatălui, îşi poate permite orice de la viaţă, Costin îşi etalează, pe contul de facebook, garajul auto, garnisit cu nu mai puţin de trei maşini de cinci stele: o Mazda, un BMW şi un Audi! Dacă maşinile şi le schimbă la intervale regulate, nu acelaşi lucru se poate spune despre viaţa sentimentală, unde Costin e implicat de câţiva ani într-o relaţie serioasă cu Olga Radu (24 de ani).

Arhiva foto
Arhiva foto
Arhiva foto

Dansator înnăscut, Costin apare mereu în centrul atenţiei, aşa cum s-a întâmplat şi cu prilejul ultimelor Sărbători de iarnă, petrecute de Costin şi de Olga în staţiunea Păltiniş, lângă Sibiu. În fotografiile postate pe facebook, Costin dansează ca-n filme, de cele mai multe ori singur, în timp ce toată lumea din jur îl urmăreşte cu atenţie!

Nu ştim când mai are timp să strecoare, printre atâtea petreceri, şi învăţatul, dar Costin urmează în prezent cursurile Facultăţii de Arhitectură din Bucureşti, specializarea Design Interior.

Arhiva foto

Bancher pe viaţă

Mugur Isărescu (60 de ani) este cel mai longeviv conducător al unei instituţii publice din România. Numit guvernator al Băncii Naţionale în septembrie 1990, el este în funcţie şi în prezent, după aproape 20 de ani. Singura pauză impusă - între decembrie 1999 şi decembrie 2000, când a fost prim-ministru al României.

Arhiva foto

Salariul primului bancher al ţării, aşa cum e supranumit Isărescu în lumea financiară, este pe măsura funcţiei, în jur de 7.000 de euro, aşa cum reiese din declaraţiile de avere ale guvernatorului. La un calcul sumar, care nu include şi eventualele bonusuri de performanţă ce se acordă în astfel de funcţii, Isărescu a strâns doar din salariu peste 1,5 milioane de euro în cei aproape 20 de ani de când conduce Banca Naţională.

Produce vinuri la Drăgăşani

Tip discret, Isărescu a stat departe de scandaluri sau de afaceri dubioase, creându-şi o imagine impecabilă. Cu toate acestea, la alegerile prezidenţiale din 2000, când a candidat pentru cea mai înaltă funcţie din stat, din postura de independent, nu a strâns decât 9,54 % din voturile românilor. În ciuda poziţiei sale, Isărescu nu s-a implicat în afaceri de anvergură. Singurul business cunoscut al guvernatorului este acela de mic producător de vinuri, el cumpărându-şi câteva hectare de viţă de vie şi o linie de îmbuteliere în Drăgăşani, oraşul său natal.

Fata lui Isărescu a fost logodită cu consilierul tatălui

Arhiva foto
Arhiva foto

Lăcrămioara Isărescu (34 de ani), fiica guvernatorului, a studiat în străinătate, după care s-a angajat la o firmă din Bucureşti, tot din domeniul bancar. Lăcrămioara a fost logodită cu Lucian Croitoru (53 de ani), consilierul pe probleme de politică monetară al tatălui său, cel care a fost desemnat de preşedintele Traian Băsescu pentru funcţia de prim-ministru, în toamna trecută.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Imaginea surprinde traficul bară la bară și poluarea aerului cauzată de emisiile de eșapament ale mașinilor
19:13
Bucureștiul, cea mai poluată capitală din UE. PMB propune interzicerea accesului de la 1 noiembrie 2027 a peste 80 de mii de mașini în zona centrală
Campanie pentru sanatate minata lansata la Administratia Prezidentiala. Prima doamna despre pericole
16:47
Un adolescent din 16 a experimentat droguri. Proiectul de 11,7 milioane de franci elvețieni lansat la inițiativa Administrației Prezidențiale: Ce spune prima-doamnă despre pericole
MONDEN
Elena Ionescu In Oglinda Kanal D2
17:53
Dezvăluirea emoționantă făcută de Elena Ionescu despre fiul ei, Răzvan. „L-am făcut să devină un pic din mine”
Dan Pavel | sursa foto: arhiva personală
Exclusiv
17:27
Ce studii are Dan Pavel de la Antena 1: „Poate m-aș fi făcut bucătar”. Cum a ajuns să lucreze în presă
POLITIC
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Foto: Profimedia
17:54
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Scrisoare semnată de 17 lideri europeni care se opun tăierilor - Surse
Dominic Fritz a fost ales președintele USR în iunie 2025. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
18:34
Dominic Fritz insistă cu alegerile anticipate și anunță că USR va intra la guvernare cu o singură condiție
Ultimele știri
21:00
Consiliul Concurenței, precizări despre Anima Wings: „Intrarea noilor acţionari în Anima Wings nu intră sub incidenţa Legii Concurenţei"
20:46
Cristian Tudor Popescu, deranjat de atitudinea lui Nicușor Dan: „De unde știm că nu e o minciună sfruntată, încă una?”
20:31
Planta cu frunze mov care se deschid la lumină și se închid noaptea: pe timpul zilei, se „mișcă” la fel ca un fluture
19:35
Un bărbat din Cluj a fost arestat preventiv după ce a comis șapte furturi în câteva zile. Paguba depășește 100.000 de euro
TRENDING
07:30
Cine transmite Polonia - România. La ce oră începe meciul din Liga Națiunilor la TV pe 2 octombrie 2026
Analiză
12:57
Euro, nou record negativ la cursul BNR, din cauza instabilității politice: 5,3447 lei. Ce înseamnă deprecierea bruscă a monedei naționale
11:47
Ion Țiriac vrea să construiască un hotel de 4 stele în Otopeni: patru etaje cu 136 de unități de cazare
12:00
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026. Venus va intra într-o retrogradare lungă
Castraveți bulgărești
13:01
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Spectacol într-o sauna Therme
12:43
Locul din București unde saunele devin scene: povești din Harry Potter și spectacole de stand-up comedy
Horoscop berbec pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
00:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Berbec. Previziuni pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026
Horoscop scorpion pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
00:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Scorpion. Previziuni pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026
Horoscop leu pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
00:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Leu. Previziuni pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026
Interiorul Bisericii Ortodoxe Zlătari, situată pe Calea Victoriei, unde se află racla cu moaștele Sfântului  Mucenic Ciprian.
2 oct. 2024
Sfântul Ciprian, sărbătorit pe 2 octombrie:tradiții și obiceiuri. Ce să faci neapărat în această zi
De ce se face floare albă în borcanul cu murături
20 sept.
De ce se face floare albă la murături și cum o previi. Greșeala frecventă din borcan
Cum știi când începe să fermenteze mustul
24 sept.
Cum îți dai seama că mustul începe să fermenteze
De ce să pui bicarbonat în coșul de gunoi
22 sept.
De ce să pui bicarbonat în coșul de gunoi
Simona Halep reziliază contractul cu AnimaWings după ce compania aeriană a cerut insolvența. Sursă foto: Andrei Crăițoiu /GSP
16:17
Simona Halep, decizie radicală după ce compania aeriană AnimaWings a cerut intrarea în insolvență
Exercitiu Mobilizare MOBEX
16:06
10.000 de bărbați din București și Ilfov, cel mai tânăr având 43 de ani, sunt convocați, de pe 5 octombrie, la un exercițiu de mobilizare
Peste 4.000 de comercianți români și-au extins afacerile pe piețele din Bulgaria și Grecia prin intermediul platformei de comerț electronic Trendyol
15:00
Românii, motorul Trendyol în Balcani: o treime din vânzările din Grecia și Bulgaria vine de la cei 4.000 de comercianți din România
Protest antiguvernamental „Asta nu e Moscova” la Sofia, Bulgaria – 28 septembrie 2026
Exclusiv
13:00
Cum a trecut Bulgaria prin șapte rânduri de alegeri anticipate și a supraviețuit economic. Explicația lui Silviu Cerna, fost membru în consiliul de administrație al BNR
Nicusor Dan
Analiză
17:00
Extremismul economic se bate cu extremismul politic, ăsta e adevărul
oameni-romani-strada-guvernul-romaniei
14:54
„Vox populi, vox Dei”
grafic-crestere-online-economie-inteligenta-artificiala
14:43
Creșterea economică în era inteligenței artificiale
Actriță repetând pe scena unui teatru
Analiză
06:55
Artiști din toate țările, uniți-vă! Jos capitalismul, trăiască ideologia!