Bakhmut a fost o țintă importantă pentru armata rusă – fiind un important nod de transport din Donbas – în avansul său lent prin regiunea Donețk, anexată de Rusia după așa-zisul referendum din septembrie, notează Reuters.

Orașul este scena unora dintre cele mai grele bătălii dintre forțele ucrainene și cele ruse, spune armata Kievului. La rândul său, Marchenko a descris că trupele Rusiei „încearcă să asalteze orașul din mai multe direcții”.

„Cu fiecare zi care trece, devine din ce în ce mai greu să supraviețuiești în acest oraș”, a spus Marchenko din interiorul unei clădiri goale a guvernului, în timp ce bombardamente se aud în apropiere.

Potrivit oficialului, peste 120 de civili au fost uciși în Bakhmut de la începutul invaziei. Bilanțul ar putea fi și mai mare.

„Există zone în care nu știm numărul exact de oameni uciși din cauza luptelor încă active sau pentru că așezările sunt ocupate temporar de forțele ruse”, a adăugat Marchenko.

În oraș mai rămân circa 12.000 de oameni, din cei 80.000 cât se numărau înainte de război. Aceștia se confruntă cu „o situație umanitară în deteriorare”, întrucât de aproape două luni nu au electricitate, gaze și apă curentă, a mai spus viceprimarul.

„Va fi cea mai grea iarnă pentru vârstnici și infirmi”, a mai spus Marchenko.

În ciuda faptului că sunt îndemnați să evacueze orașul, civilii rămași în oraș își riscă viața mergând să facă cumpărături sau să facă rezerve de apă, a adăugat viceprimarul.

„Rezistăm și sperăm că forțele armate ale Ucrainei vor putea respinge inamicul mai departe de oraș”, a mai spus Marchenko.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (1)
Avatar comentarii

Jumbo 07.11.2022, 19:48

Cavalereste, rusii au evacuat Hersonul inainte de a fi atacat de ucrainieni. *** agentului CIA zelenski se ascund dupa civili la Bakmut

Acest comentariu a fost moderat pentru: limbaj vulgar sau jignitor

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.