Anna Ramirez din Homestead, Florida, s-a trezit miercuri seară cu poliţia la uşă pentru a fi evacuată. Nu încălcase nici o lege numai că banca i-a vândut casa din greşeală, fără ca ea să ştie, iar noul propietar dorea să intre în posesia locuinţei.
Banca Washington Mutual a scos proprietatea femeiii la licitaţie din cauza unei încurcături făcute de angajaţi atunci când Anna şi-a schimbat condiţiile creditului ipotecar.
La momentul în care femeia a fost evacuată banca a luat la cunoştinţă situaţia şi au mers în faţa unui judecător pentru a obţine anularea vânzării. În timp ce magistraţii aprobau cererea de anulare o altă greşeală s-a strecurat în cadrul Tribunalului din Miami- Dade, Florida.
Această eroare era una din multele cu care se confruntă femeia şi a dus la o situaţie foarte neplăcută: Anna şi toate bunurile sale au fost aruncate în stradă iar accesul femeii în propia locuinţă a fost restricţionat.