Fostul presedinte al Bancii Populare Romane, Ion Emil Botea, a fost pus sub acuzare, ieri, de politisti, pentru acordarea preferentiala a unui credit unei persoane, informeaza Politia Capitalei.
Politistii au declansat urmarirea penala impotriva lui Botea (39 de ani), pentru abuz in serviciu contra intereselor persoanelor. Potrivit lor, in anul 2000, Emil Botea – in calitate de presedinte al Cooperativei de Credit Banca Populara Romana – a aprobat si acordat un credit pentru persoane fizice, in valoare de 1.727.127.000 de lei, bucuresteanului Mihai C. (52 de ani), necesar pentru achizitionarea unei locuinte, conform programului de creditare CASA. Botea a aprobat si acordat creditul respectiv in conditiile in care solicitantul nu indeplinea cerintele prevazute de banca. Din credit a fost recuperata suma de 800 de milioane de lei.
In octombrie 2001, BPR a intrat in procedura de faliment, informeaza Mediafax. Mai multi deponenti au solicitat in instanta pronuntarea falimentului, Tribunalul Bucuresti incredintand, la 11 septembrie, societatii REAL conducerea cooperativei de credit.
Datoriile catre deponenti se ridicau la aproape 700 de miliarde lei. In acelasi timp, existau creante de 400 miliarde lei sub forma imprumuturilor acordate membrilor cooperatori.