De Daniel Ionașcu,

Până acum au fost soluționate 265.000 de dosare, adică 83% dintre solicitări, arată Asociația Română a Băncilor într-un comunicat.

Însă nu toate sunt avizate pozitiv: potrivit unor surse bancare, mai bine 90% din cazuri au răspuns favorabil, iar pentru restul se pot aduce documente pentru completarea dosarelor până la îndeplinirea condițiilor legale.

Guvernul a extins recent până la 15 iunie termenul de depunere a cererilor pentru amânarea ratelor.

Amânare doar pentru cei afectați de criză

Clienții ale căror venituri au fost afectate direct sau indirect de situația generată de pandemia de coronavirus pot depune cereri pentru suspendarea obligațiilor de plată lunare din contractele de credit până la data de 15 iunie 2020.

Românii pot cere amânarea plății ratelor pe maximum 9 luni, dar nu mai mult de 31 decembrie 2020.

Conform Ordonanței 37/2020, banca analizează solicitarea formulată de client şi în termen de maximum 15 zile de la data primirii solicitării comunică acestuia decizia.

În cazul aprobării solicitării debitorului, prelungirea duratei contractuale produce efecte de la data comunicării de către client a solicitării de suspendare către bancă.

Semnal de alarmă cu privire la legile din Parlament

Băncile trag însă un semnal de alarmă și spun că trebuie să beneficieze de măsură doar cei care au fost afectați de criză.

Altfel, crearea unei presiuni suplimentare artificiale asupra sistemului bancar riscă să aibă un efect negativ asupra economiei României și a românilor, generând totodată un risc suplimentar pentru stabilitatea sectorului bancar, parte a Infrastructurii Critice Naționale. Este indicată utilizarea optimă a resurselor economice ale sistemului bancar, astfel încât să putem asigura tracțiunea necesară în activitatea de creditare în perioada care va urma.

Asociația Română a Băncilor:

Curtea Constituțională a declarat, recent, neconstituțională legea prin care PSD dorea amânarea tuturor ratelor, inclusiv a rău-platnicilor.

Citeşte şi:

Incendiu puternic în București. Un nor uriaș de fum s-a ridicat deasupra orașului

Italia și-a redeschis azi cafenelele, magazinele și muzeele. ”O zi emoționantă” pentru oamenii care s-au întors într-o nouă normalitate

Ministrul Sănătății, prima reacție după izbucnirea focarului de infecție de la Spitalul din Rădăuți: ”În această perioadă o să vedem o creștere a numărului de cazuri”

Bill Gates, reacție dură după ce a fost acuzat că știa de coronavirus : „Am făcut o ...
GSP.RO
Bill Gates, reacție dură după ce a fost acuzat că știa de coronavirus : „Am făcut o ...
Horoscop 27 mai 2020. Peștii au o relație bună cu cei din apropierea lor
HOROSCOP
Horoscop 27 mai 2020. Peștii au o relație bună cu cei din apropierea lor