Un cerșetor din Brașov a fost surprins în timp ce merge cu dificultate printre mașini, folosindu-se de un baston, însă pare că se „vindecă” brusc în momentul în care iese din raza oamenilor și urcă în propria mașină. Un polițist din Brașov a publicat imaginile, pe pagina sa de Facebook.
Luni seară, pe pagina sa de Facebook, Daniel Zontea, polițist în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov și purtător de cuvânt al instituției, a publicat un videoclip în care se observă cum bărbatul care pare a avea dificultăți de a se deplasa și merge sprijinit de un baston, cerșește în dreptul unei coloane de autoturisme oprite la stop.
Pe trotuar, într-o altă zonă, ferită de privirile oamenilor, același bărbat se deplasează cu ajutorul bastonului, iar atunci când ajunge în dreptul propriei mașini începe să meargă normal, ulterior urcându-se la volan.
„Dragilor, haideţi să nu mai hrănim teatrul ieftin. Printre noi sunt oameni reali, semeni plini de nevoi, care chiar au nevoie de ajutorul nostru şi pe care nu o să-i vedem niciodată ascunzându-se pe după maşini şi vindecându-se în mod miraculos”, este mesajul transmis de poliţistul care a postat imaginile.
Enki 18.11.2025, 11:04
În Transilvania așa ceva? Imposibil. Ori,poate pungașul era de prin Vaslui căci altfel, mi se pare ceva nemaivăzut și nemaiauzit...