Inițial, polițiștii l-au somat pe capul familiei respective să arunce toporul din mână, însă acesta nu s-a supus. Astfel, oamenii legii au tras un foc de avertisment, apoi, pentru că omul nu le-a ascultat ordinul, l-au împușcat în picior.

Maramureșeanul rănit a fost transportat la spital, iar la fața locului au sosit imediat trupe speciale de intervenție. Din câte se pare, victima este un sportiv, practicant de box sau de culturism.

„Polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Groși s-au deplasat la un imobil de pe raza localității Săcălășeni, după ce au fost sesizați prin SNUAU 112 despre faptul că un bărbat este agresiv și face scandal la domiciliu. La vederea polițiștilor, agresorul, care era foarte recalcitrant, s-a îndreptat înspre polițiști cu un topor în mână, amenințându-i. După somație, polițiștii au executat foc de avertisment, iar ulterior asupra bărbatului care a continuat amenințarea. Acesta a fost rănit la picior, fiind solicitat un echipaj de prim ajutor, care
să-i acorde îngrijiri medicale. La fața locului s-a deplasat o echipă complexă de cercetare, în vederea lămuririi complete a circumstanțelor producerii evenimentului”, informează IPJ Maramureș.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.