UPDATE. Suspectul a fost prins și reținut vineri pentru 24 de ore, a anunțat Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș într-un comunicat, preluat de Agerpres.

Individul va fi prezentat judecătorului în vederea emiterii mandatului de arestare preventivă. Este recidivist și a mai comis o tentativă de omor în 2006.

Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş, Violeta Filip, a spus că în sarcina inculpatului s-a reţinut faptul că în noaptea de 23 iulie, în jurul orei 3,25, în timp ce se afla în staţia CFR Timişoara Nord, în zona de acces spre liniile de cale ferată Grupa Reşiţa, din spatele unui magazin alimentar, pe fondul unui conflict spontan, i-a aplicat victimei R.F. o lovitură de cuţit în zona pieptului, în partea dreaptă.

În urma loviturii, victima a suferit o plagă înjunghiată penetrantă în hemitoracele drept, atingând plămânul drept şi aorta, soldată cu hemoragie internă şi externă, leziuni traumatice grave care au condus la decesul acesteia.

Potrivit acesteia, inculpatul S.V.A. a mai comis în cursul anului 2006 o tentativă de omor calificat.

Bărbatul căzut la pământ într-o baltă de sânge a fost găsit în apropierea unei terase, situată lângă Gara din Timișoara. Descoperirea a fost făcută joi dimineața, în jurul orei 4, de către un trecător care a sunat la 112, arată publicația locală Opinia Timișoarei.

Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu
Recomandări
Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu

Polițiștii și echipajul de urgență ajuns la fața locului au descoperit că bărbatul decedase cel mai probabil după o lovitură de cuțit în urma pierderii masive de sânge, dar cauza morții va fi stabilită de medicul legist.

Scena crimei este în apropiere de linia trenurilor care pleacă spre Reșița, arată sursa citată. Ancheta este derulată de polițiștii de la Transporturi Feroviare și de la IPJ Timiș, coordonați de un procuror. Criminaliștii au prelevat probe și încearcă să descopere indicii care sa-i ducă pe urmele criminalului.

Oamenii legii au vorbit și cu angajații terasei în apropierea căreia a fost găsit bărbatul decedat, aflând că victima nu ar fi băut acolo. Angajații spun ca nu l-au văzut, iar de miercuri seară nu au mai avut niciun client. Pentru că victima nu avea acte, oamenii legii cred că atacul ar fi putut fi în scop de jaf, iar făptașul să-i fi furat portofelul.

Sursa imaginilor: Opinia Timișoarei

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Știrileprotv.ro
Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
FANATIK.RO
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Observatornews.ro
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții
HOROSCOP
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI