Poliția Municipiului Giurgiu a fost sesizată telefonic, sâmbătă, de către personalul Spitalului Județean de Urgență Giurgiu cu privire la faptul că un bărbat, de 57 de ani, din localitatea Gostinari, județul Giurgiu, internat pe secția ATI, a decedat, informează Giurgiu News.
Polițiștii sosiți la fața locului au constatat că bărbatul a murit după ce s-ar fi înjunghiat de mai multe ori cu un briceag pe care-l avea asupra sa.
„Polițiștii au constatat faptul că cele sesizate se confirmă, în sensul că, la data de 9 martie a.c., ora 5.30, bărbatul de 57 de ani, ar fi luat din borseta personală un briceag multifuncțional și s-ar fi înțepat de mai multe ori, în zona pieptului”, a transmis IPJ Giurgiu.
Cu toate eforturile doctorilor, care i-au acordat pacientului îngrijiri medicale, a fost constatat decesul bărbatului.
A fost deschisă o anchetă pentru a se stabili împrejurările în care a survenit decesul.
*Telverde Antisuicid: Pentru consiliere în situaţii de criză suicidară puteţi contacta Alianţa Română de Prevenţie a Suicidului între orele 19.00 și 7.00 la numărul de telefon 0800 801 200 (apelabil gratuit la nivel naţional din orice reţea) sau prin e-mail la sos@antisuicid.ro.
*Helpline DepreHUB: Pentru sprijin și prim-ajutor psihologic puteți contacta hub-ul antidepresie, primul de acest fel din România, la numărul de telefon 037 445 6420 (apelabil gratuit la nivel național din orice rețea). Linia este deschisă non-stop. În cazul în care simțiți că sinuciderea este iminentă, apelați de urgență 112.
FOTO: Spitalul Județean de Urgență Giurgiu - Facebook
piciusz 07.10.2023, 10:44
Pacat ca se intampla asa ceva.