Un bărbat de 58 de ani, din localitatea Blândeşti, judeţul Botoşani, a fost găsit mort pe Drumul Naţional 29 A (DN 29 A), potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ), Maria Carp. Cadavrul prezenta urma de sânge.
"Din cercetările efectuate până acum, ipoteza principală este accidentul rutier. Se fac în continuare cercetări în vederea identificării autorului, fiind deschis un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă", a afirmat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ), Maria Carp, pentru Agerpres.
Victima, care lucra ca paznic la o fermă din localitatea Ionăşeni, a fost observată de un șofer de autobuz, în această dimineață, pe raza localităţii Ionăşeni din comuna Vârfu Câmpului. Acesta a fost și cel care a alertat autoritățile la 112, relatează Monitorul de Botoșani.
La începutul acestui an, a avut loc un accident înfiorător în județul Botoșani. Un tânăr, pasager într-o mașină, a murit nevinovat după ce șoferul a lovit o remorcă (FOTO&VIDEO).
FOTO - monitorulbt.ro