„La data de 20 noiembrie, polițiști din cadrul Direcției Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase a Poliției Române, sprijiniți de luptătorii Serviciului pentru Intervenții și Acțiuni Speciale, au prins în flagrant delict, în Popești Leordeni, județul, Ilfov, un bărbat, de 33 de ani, care deținea ilegal o armă de foc scurtă (revolver cu glonț). Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al polițiștilor Direcției Operațiuni Speciale a Poliției Române. Asupra bărbatului s-au găsit un revolver cu glonț, calibrul 357 și 50 de bucăți de cartușe de același calibru, pe care acesta ar fi încercat să le comercializeze contra sumei de 3.500 de euro”, precizează un comunicat de presă al IGPR.
Potrivit sursei citate, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, iar sâmbătă urmează să fie prezentat magistraților cu propunere de arestare preventivă.
Cercetările sunt continuate de polițiști sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de contrabandă calificată și nerespectarea regimului armelor și munițiilor.
 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.