Nefericitul eveniment a avut loc la data de 13 noiembrie 2019, când Bradley Souto, 31 de ani, a fost la un pas de a o ucide pe Rebecca Jackson prin strangulare.

Bărbatul neagă acuzația de tentativă de omor. Bradley Souto le-a spus magistraților că în ziua respectivă a urmărit un meci de MMA la televizor, iar noaptea a visat că lupta în cușcă. Astfel, fără să-și dorească să facă acest lucru, el și-a strangulat partenera.

„A mers la culcare (n.r. – Rebecca Jackson), iar următorul lucru pe care și-l amintește sunt mâinile lui în jurul gâtului. Nu mai putea să respire, iar înainte să-și piardă conștiența, l-a auzit spunând: «Stai liniștită, nu va dura mult»”, a afirmat Jonathan Straw, procurorul de caz.

Avocatul lui Bradley Sout a afirmat că acesta și-a dat seama la timp de ce era pe cale să facă și s-a oprit.

„Am crezut că o să mor. M-am gândit că atât mi-a fost. Cea mai mare frică a mea a fost legată de copii și de faptul că aceștia ar putea crește fără mamă. Îmi ador copiii. Nu mi-a venit să cred prin ce trec”, și-a amintit femeia.

Săptămâna viitoare, judecătorii vor lua o decizie în acest caz.

Citeşte şi:

Ioan Stoica, fondatorul jocului Caritas, dat afară din garsoniera în care locuia. Cum a ajuns în această situație

Silvio Berlusconi, internat de urgență în spital. Fostul premier italian are probleme cardiace

Dustin Diamond, Screech din „Salvați de clopoțel”, internat în spital. Actorul este suspect de cancer

EXCLUSIV Mărturisiri în premieră: „Am văzut-o dezbrăcată pe Serena Williams în vestiar. Am fost șocată o săptămână”
PARTENERI - GSP.RO
EXCLUSIV Mărturisiri în premieră: „Am văzut-o dezbrăcată pe Serena Williams în vestiar. Am fost șocată o săptămână”
Selly, umilit de Mircea Badea! Cum a putut să-l facă de râs la TV
Playtech.ro
Selly, umilit de Mircea Badea! Cum a putut să-l facă de râs la TV
Râuri de lacrimi şi amenzi în casa Duduienilor, la comemorarea lui Emi Pian. Adi Minune şi Florin Salam i-au făcut pe toţi să plângă
Observatornews.ro
Râuri de lacrimi şi amenzi în casa Duduienilor, la comemorarea lui Emi Pian. Adi Minune şi Florin Salam i-au făcut pe toţi să plângă
Horoscop 2 martie 2021. Taurii se bucură de o întorsătură care poate bloca planurile unor apropiați
HOROSCOP
Horoscop 2 martie 2021. Taurii se bucură de o întorsătură care poate bloca planurile unor apropiați
Șoșoacă l-a atacat pe Orban, provocând râsete: ”Nu știam că știți să numărați până la 1 minut”
Știrileprotv.ro
Șoșoacă l-a atacat pe Orban, provocând râsete: ”Nu știam că știți să numărați până la 1 minut”
ŞOC! Băiatul care a prevestit pandemia anunţă o nouă TRAGEDIE pentru omenire. Ce urmează să se întâmple între decembrie 2020 şi martie 2021
Telekomsport
ŞOC! Băiatul care a prevestit pandemia anunţă o nouă TRAGEDIE pentru omenire. Ce urmează să se întâmple între decembrie 2020 şi martie 2021
Știi câți bani câștigi de fapt? Cum să calculezi diferența dintre venitul „în mână” și venitul „în buzunar” (Publicitate)
PUBLICITATE
Știi câți bani câștigi de fapt? Cum să calculezi diferența dintre venitul „în mână” și venitul „în buzunar” (Publicitate)