Afaceristul este bănuit că l-ar fi agresat, ziua în amiaza mare, pe Grigore Rădăcină, patronul unei firme de amenajări.
„Eram în mașină și așteptam ca cineva să îmi facă o reparație la o triplă. A venit Coco Păun, a văzut geamul deschis, mi-a spus să cobor din autoturism, după care m-a luat la pumni, picioare, în parcarea unui magazin. (…) M-a lovit cu pumnii și picioarele peste tot, în rinichi, coloană, până când m-a pus jos. Am mâna bandajată, luxată”, a declarat bărbatul, în vârstă de 47 de ani, pentru gorjeanul.ro.
Bărbatul care a terorizat-o pe Bianca Drăgușanu e bănuit de violențe
În urmă cu două luni, bărbatul i-ar fi promis lui Coco Păun că va efectua o lucrare în Hunedoara.
„Îl știam de vreo 15 ani, când am mai lucrat la el, la apartament. Acum mi-a zis că trebuia să mă duc și să-i fac nu știu ce pe la casa din Hunedoara, dar am renunțat, pentru că el nu plătește. Cred că acesta a fost motivul, dar suntem oameni, nu suntem animale.”, a precizat Grigore Rădăcină.
În urma bătăii, victima susține că a obținut un certificat medico-legal din care rezultă că are nevoie de peste 20 de zile de îngrijiri medicale.
În acest caz, polițiștii au deschis un dosar penal, in rem, pentru pentru loviri sau alte violențe.
În trecut, controversatul personaj Coco Păun a fost făcut responsabil de problemele pe care le are Bianca Drăgușanu la nivelul picioarelor – hematoame inestetice care nu au dispărut nici după tratamente revoluționare de ordin medical și estetic.
Aceasta a povestit, cu ani în urmă, că Păun obișnuia să o lovească frecvent cu bocancii militărești în tibii și astfel s-a ales cu o serie de complicații care și acum îi dau bătăi de cap. La acea vreme se vorbea că Bianca și Coco ar fi fost implicați într-o relație cu năbădăi.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro