Cuprins:
Ministerul Educației a publicat luni la prânz baremul de corectare de la proba de Limba română de la Bacalaureat 2023. Luni, absolvenții clasei a XII-a au susținut proba scrisă la Limba română, prima din șirul de examene scrise de la Bacalaureat 2023.
Baremul la profilul tehnic
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 2Baremul la profilul umanist
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 2Cum trebuiau rezolvate subiectele la română la Bacalaureat 2023.
Peste 130.500 de elevi susțin, începând de luni, probele scrise ale Bacalaureatului, primele rezultate ale sesiune de vară ale examenului urmând a fi afişate în 3 iulie, până la ora 12.00. Probele scrise din prima sesiune a examenului naţional de bacalaureat 2023 (iunie – iulie) se vor desfăşura în perioada 26 – 29 iunie în 464 de centre.
Ce se întâmplă imediat după intrarea în sală la Bacalaureat 2023
Accesul candidaţilor în săli este permis pe baza actului de identitate, cel mai târziu cu 30 de minute înainte de începerea probei. Se interzice candidaţilor să pătrundă în sală cu orice fel de lucrări: manuale, dicţionare, notiţe, însemnări etc., care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, precum şi cu orice mijloc electronic de calcul sau de comunicare, se arată în Metodologia de organizare şi desfăşurare a examenului de bacalaureat valabilă și în acest an și care se află publicată pe site-ul Ministerului Educației.
Potrivit documentului, din care sunt extrase în continuare mai multe prevederi, nerespectarea dispoziţiilor referitoare la introducerea de materiale interzise în sala de examen duce la eliminarea din examen a candidatului de către preşedintele omisiei de examen, indiferent dacă materialele interzise au fost folosite sau nu, şi, după caz, la sancţionarea asistenţilor.
Candidaţii se aşează câte unul în bancă, în ordine alfabetică, în funcţie de disciplina şi de tipul de subiect primit, conform listelor afişate. Fiecare candidat primeşte o coală de hârtie tipizată, pe care îşi scrie cu majuscule numele, prenumele tatălui, toate prenumele personale, în ordinea în care sunt trecute în actul de identitate şi completează citeţ celelalte date de pe colţul ce urmează a fi lipit.
Colţul colii tipizate va fi lipit, după distribuirea subiectelor în săli, numai după ce asistenţii din săli au verificat identitatea candidaţilor, după completarea corectă a tuturor datelor prevăzute şi după ce aceştia semnează în interiorul porţiunii care urmează a fi sigilată. Colţurile lucrărilor vor fi lipite numai după ce candidaţii au început să scrie pe foaia de concurs rezolvarea subiectelor. Procedura anterioară se repetă pentru toate colile tipizate utilizate de candidat pentru a redacta lucrarea. Candidaţii vor primi atâtea coli tipizate şi ciorne marcate cu ştampila “Bacalaureat 2023 – C.E.” câte le sunt necesare. Pentru lipirea colţului lucrării se va folosi lipici sau acelaşi tip de etichete autocolante, pentru toate centrele de examen dintr-un judeţ.
Înscrierea numelui candidatului pe foile tipizate în afara rubricii care se sigilează, precum şi orice alte semne distinctive, care ar permite identificarea lucrării, atrag după sine anularea lucrării scrise respective. Propunerea de anulare se poate face atât în centrul de examen, cât şi în centrul de evaluare, de către persoanele din comisie care sesizează semnele distinctive, iar decizia se ia de către preşedintele comisiei, după consultare cu comisia judeţeană/a municipiului Bucureşti.
Durata examenului la Bacalaureat 2023 și ce nu au voie să facă elevii
Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de trei ore, socotit din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fotocopiate pentru fiecare candidat. Pentru elaborarea lucrării scrise, elevii folosesc numai cerneală sau pastă de culoare albastră, iar pentru executarea schemelor şi a desenelor folosesc numai creion negru. Pentru probele scrise la disciplinele „Matematică” şi „Geografie”, candidaţii pot să utilizeze instrumente de desen.
Elevii nu au voie să folosească în timpul probelor scrise, a mijloacelor de calcul. Se foloseşte numai hârtia distribuită candidaţilor de către asistenţi.
Elevii care doresc să corecteze o greşeală taie fiecare rând din pasajul greşit cu o linie orizontală. În cazul în care unii candidaţi, din diferite motive, doresc să-şi transcrie lucrarea, fără să depăşească timpul stabilit, primesc alte coli tipizate.
Acest lucru este consemnat de către asistenţi în procesul-verbal de predare-primire a lucrărilor scrise. Colile folosite iniţial se anulează pe loc de către asistenţi, menţionându-se pe ele „Anulat”, se semnează de către asistenţi şi se păstrează în condiţiile stabilite pentru lucrările scrise.
După ce îşi încheie lucrările, candidaţii numerotează foile, sub îndrumarea asistenţilor, numai cu cifre arabe, în partea de jos a paginii, în colţul din dreapta, indicând pagina curentă şi numărul total de pagini, de exemplu sub forma 3/5, pentru pagina a treia, dacă elevul a scris în total cinci pagini. Se vor numerota toate paginile pe care elevul a scris, inclusiv acelea pe care sunt scrise doar câteva rânduri, partea nescrisă fiind barată de către asistenţi. După încheierea numerotării, candidaţii predau asistenţilor lucrările şi semnează pentru confirmarea predării lucrării şi a numărului de pagini.
La expirarea celor trei ore acordate, candidaţii predau lucrările în faza în care se află, fiind interzisă depăşirea timpului stabilit. Trei candidaţi rămân în sală până la predarea ultimei lucrări.
Cine poate participa la Bacalaureat 2023
La examenul de bacalaureat din acest an s-au putut înscrie atât candidaţii din seria curentă, cât şi cei din seriile anterioare, care nu au promovat examenul de bacalaureat. Elevii români care au studiat în străinătate s-au pututt înscrie la examenul de bacalaureat numai după echivalarea studiilor şi promovarea examenelor de diferenţă stabilite de MECTS, prin Centrul Naţional pentru Recunoaşterea şi Echivalarea
Diplomelor. Candidaţii proveniţi din învăţământul particular autorizat să funcţioneze provizoriu s-au putut înscrie la centrul de examen desemnat de comisia de bacalaureat judeţeană/a municipiului Bucureşti .
Candidaţii care au participat şi au fost respinşi la sesiuni anterioare de bacalaureat organizate începând cu anul 2003 şi care solicită recunoaşterea unor probe promovate în aceste sesiuni, trebuiau să prezinte la înscriere şi o adeverinţă, eliberată de unitatea de învăţământ absolvită, din care să reiasă rezultatele obţinute la examenul de bacalaureat în sesiunile menţionate. Adeverinţa va preciza, pentru fiecare sesiune, disciplina susţinută şi nota obţinută la fiecare din probe. În cazul în care candidatul nu s-a prezentat la una/la mai multe probe sau a fost eliminat dinexamen, acest lucru va fi menţionat în adeverinţă. Adeverinţa va fi semnată de directorul şi de secretarul unităţii de învăţământ absolvite şi va purta ştampila acesteia.
Care sunt probele la Bacalaureat 2023
Având în vedere că în acest an, probele orale la BAC 2023 (limba română, limbă străină și limba maternă) au fost echivalate cu mediile din liceu, din cauza prelungirii grevei profesorilor, Examenul naţional de bacalaureat constă în susţinerea următoarelor probe:
probe scrise de evaluare a competenţelor formate pe durata învăţământului liceal, după cum urmează:
- Probă scrisă la limba şi literatura română – probă comună pentru elevii de la toate filierele, profilurile şi specializările;
b) Probă scrisă la limba şi literatura maternă – probă comună pentru elevii de la toate filierele, profilurile şi specializările, care au urmat studiile liceale într-o limbă a minorităţilor naţionale;
c) O probă scrisă, diferenţiată în funcţie de filieră, profil şi specializare, după cum urmează:
(i) matematică – pentru profilul real din filiera teoretică, pentru toate profilurile din filiera tehnologică şi pentru profilul militar şi profilul
pedagogic – specializarea învăţători-educatoare, din filiera vocaţională;
(ii) istorie – pentru profilul umanist din filiera teoretică şi pentru toate profilurile şi specializările din filiera vocaţională, cu excepţia celor menţionate la punctul c) (i);
d) O probă scrisă la care elevul poate opta, în conformitate cu filiera, profilul şi specializarea urmate, pentru una dintre disciplinele cuprinse în următoarele două grupe:
(i) fizică, chimie, biologie sau informatică – pentru profilul real din filiera teoretică, pentru profilul tehnic şi profilul resurse naturale şi protecţia mediului din filiera tehnologică şi pentru profilul militar din filiera vocaţională;
(ii) geografie, filosofie, logică şi argumentare, economie, psihologie şi, după caz, sociologie – pentru profilul umanist din filiera teoretică, pentru profilul servicii din filiera tehnologică şi pentru toate profilurile şi specializările din filiera vocaţională, cu excepţia celui menţionat la punctul d) (i).
Cine a elaborat subiectele și baremele la Bacalaureat 2023
Subiectele pentru probele scrise de examen se elaborează de către Centrul Naţional de Evaluare și Examinare şi se stabilesc ţinându-se seama de următoarele criterii:
a) să fie în concordanţă cu programele şcolare şi cu programele de bacalaureat, aprobate şi publicate de MECTS;
b) să fie proiectate astfel încât tratarea lor să valorifice capacitatea candidaţilor de analiză, de sinteză, de generalizare şi abstractizare din partea candidaţilor;
c) să asigure o cuprindere echilibrată a materiei studiate, să aibă grad de complexitate corespunzător conţinutului programelor de bacalaureat, pentru a fi tratate în timpul stabilit, să solicite demonstrarea competenţelor prevăzute în aceste programe;
d) să permită tratarea lor în timpul acordat candidaţilor pentru rezolvare la probele scrise: 3 ore;
(2) Baremele de evaluare şi de notare se elaborează de către Centrul Naţional de Evaluare și Examinare astfel încât să se asigure unitatea de evaluare la nivel naţional.
Calendar Bacalaureat 2023
26 iunie 2023: Limba și literatura română – proba E.a) – probă scrisă
27 iunie 2023: Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – probă scrisă
28 iunie 2023: Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – probă scrisă
29 iunie 2023: Limba și literatura maternă – proba E.b) – proba scrisă
3 iulie 2023: Afișarea rezultatelor la probele scrise (până la ora 12:00) și depunerea contestațiilor (12:00 – 18:00)
4 – 6 iulie 2023: Soluționarea contestațiilor
7 iulie 2023: Afișarea rezultatelor finale. Vezi program complet pentru sesiunile de vară și toamnă în Calendar Bacalaureat 2023!
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro