Romanita Iovan – jos

A fost saptamana Romanitei Iovan, care a ajuns iar pe primele pagini ale ziarelor. De data aceasta, “de vina” au fost cateva fotografii in care creatoarea de moda era surprinsa sarutandu-se cu un barbat care nu seamana deloc cu sotul ei. ”Adulter!”, a strigat presa, care aproape ca l-a fortat pe Adrian Iovan sa declare ca va cere un test de paternitate – doar ca sa inchida gura jurnalistilor, zice el, pentru ca altfel e mie-n suta sigur ca pruncul pe care il va naste Romanita la 3 octombrie e al lui. Nu ma pot abtine sa nu remarc ca pentru o persoana care sustine sus si tare ca nu mai discuta cu presa si ca singurele explicatii i le da doar sotului, Romanita a vorbit cam mult in aceasta saptamana. Prin intermediul prietenilor, cu ajutorul sms-urilor si al unor convorbiri telefonice, apoi direct in interviuri, Romanita ne-a explicat si care e treaba cu Uniunea Europeana, apoi cu cartea ei care, vai!, nu a devenit un best-seller mondial, ce sa mai zicem de faptul ca Romania a ignorat total faptul ca firma ei de moda a implinit nu stiu cati ani de la aniversare. Cu aceleasi prilejuri am aflat ca presupusul amant e mai intai un var, apoi un prieten de familie, pentru a sfarsi ca ziarist-dusman convertit in admirator al carierei Romanitei – prin urmare scrie o carte despre ea, care, zice designerul, va constitui o mare surpriza la lansare, dar care, zice sotul, picat ca de obicei din luna, nu va vedea niciodata lumina tiparului, deoarece proiectul a murit din fasa. In toate aceste declaratii contradictorii, nimeni nu a explicat scena sarutului, adica exact factorul care a declansat nebunia mediatica din aceasta saptamana!

Oana Zavoranu – jos

S-a certat cu mama ei si a dat-o in judecata pentru o mostenire despre care a afirmat ca valoreaza cinci milioane de euro. A rupt orice legatura cu cea despre care in urma cu vreo doi ani spunea ca nu-i e doar mama, ci si cea mai buna prietena, nesinchisindu-se nici macar sa-i telefoneze atunci cand femeia era internata in spital. I-a dat replici prin ziare, explicandu-i ca este responsabila si perfect capabila sa-si administreze partea de avere la care nu i se permite accesul (Marioara Zavoranu declarase la un moment dat in Libertatea ca nu vrea ca fiica ei sa toace banii ”pe carpite”!!!). Se pare insa ca Oana a declansat un scandal fara obiect: acum sase ani, ea a semnat un act prin care renunta la partea ei din avere in favoarea mamei si avea la dispozitie trei ani pentru a cere anularea actului respectiv. Deci, ca o femeie ”responsabila” ce este, vedeta telenovelelor s-a trezit un pic cam prea tarziu sa-si ceara drepturile!

Elena Carstea – sus

Exact cand lumea se intreba mai abitir daca misteriosul sot al  Elenei Carstea chiar exista, presa din Romania a intrat in posesia fotografiilor de la nunta cantaretei.

Gata cu referirile la barbati si porci, caci Elena radiaza pur si simplu de fericire, parand extrem de indragostita de americanul care se pare ca nu s-a speriat nici de gura mare a Elenei, nici de temperamentul ei vulcanic. Bravo lui!

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă / FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă / FOTO
Erau de nedespărțit, dar acum s-a aflat de ce Denisa Tănase s-a distanțat de sora ei, Raluca. Totul a pornit de la un fost iubit și mulți au rămas fără cuvinte când au auzit ce s-a întâmplat între ele: „N-am acuzat-o nicio secundă..."
Viva.ro

Povestea căsniciei lui Mircea Diaconu cu Diana Lupescu: „Prima dată ne-am ținut de mână după ce ne-am căsătorit”
Libertateapentrufemei.ro
Povestea căsniciei lui Mircea Diaconu cu Diana Lupescu: „Prima dată ne-am ținut de mână după ce ne-am căsătorit”
Zodiac chinezesc pentru luni, 16 decembrie 2024. Bivolul se confruntă cu neînțelegeri în familie
FANATIK.RO
Zodiac chinezesc pentru luni, 16 decembrie 2024. Bivolul se confruntă cu neînțelegeri în familie
Romina Gingașu, apariție glam într-o ținută stylish cu sacou masculin și cizme lungi din piele. Soția miliardarului Piero Ferrari a atras toate privirile. FOTO
Elle.ro
Romina Gingașu, apariție glam într-o ținută stylish cu sacou masculin și cizme lungi din piele. Soția miliardarului Piero Ferrari a atras toate privirile. FOTO
Cristela Georgescu, dezbrăcată în zăpadă! Imaginile cu soția lui Călin Georgescu au devenit virale pe internet / FOTO
Unica.ro
Cristela Georgescu, dezbrăcată în zăpadă! Imaginile cu soția lui Călin Georgescu au devenit virale pe internet / FOTO
Staţiunea desprinsă din basme care încântă turiştii cu peisaje autentice de iarnă şi câini Husky
Observatornews.ro
Staţiunea desprinsă din basme care încântă turiştii cu peisaje autentice de iarnă şi câini Husky
Horoscop 15 decembrie 2024. Capricornii au acces la propria intuiție, pot distinge cu mai multă ușurință și vor face alegeri mai înțelepte
HOROSCOP
Horoscop 15 decembrie 2024. Capricornii au acces la propria intuiție, pot distinge cu mai multă ușurință și vor face alegeri mai înțelepte

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI