3978-140465-cala.jpgGuvernul – prin rapiditatea cu care a reacţionat la mesajul de marţi, din Parlament, al Preşedintelui, adoptând Ordonanţa de Urgenţă referitoare la accelerarea şi simplificarea acordării cetăţeniei române celor care au avut-o şi le-a fost retrasă abuziv de către regimul stalinist, ca şi descendenţilor lor – a făcut un gest nu doar cu semnificaţii istorice, ci şi cu costuri, efecte şi implicaţii practice. Acest act de consecventă solidaritate naţională nu înseamnă numai eliberarea unei cărţi de identitate de cetăţean român şi al UE pentru câteva sute de mii de moldoveni, ci şi garantarea drepturilor consfinţite de Constituţia României (dreptul la muncă, inclusiv la ajutor de şomaj, la ocrotirea sănătăţii, la protecţie socială) şi a tuturor celor decurgând din Tratatul de aderare a României la UE, nu doar la liberă circulaţie. În plan extern, România îşi asumă, prin această măsură intervenită într-o perioadă de acută criză economică, riscul unor resentimente la Bruxelles şi în celelalte cancelarii europene, circumspecte faţă de un posibil nou val de imigranţi. Sunt însă costuri inerente afirmării unei depline şi demne identităţi naţionale, care deschid o generoasă poartă spre lumea democratică, mai ales pentru tinerii moldoveni. Pe care, desigur, partidele româneşti nu au a-i vedea doar ca pe un bazin electoral, ci, fără revendicări teritoriale, ca pe un pas spre o reîntregire a unui neam supus atâtor vicisitudini ale istoriei.
Evenimentele din Basarabia – după atitudinile discriminatorii din Italia, acum 2 luni, au prilejuit o afirmare mai clară, după mulţi ani de ambiguităţi şi chiar de neprofesionalism şi obedienţă, a diplomaţiei româneşti. Care a avut reacţii demne, dar neumorale, reuşind să sensibilizeze şi organismele de la Bruxelles. La Comisia Europeană, dar şi în Parlamentul European, în celelalte autorităţi continentale, România are nu numai obligaţii, ci şi drepturi egale şi rămâne să şi le exercite. Ceea ce presupune să şi le exprime competent şi ferm. În acest sens, prestaţia ministrului de externe, Cristian Diaconescu, şi a câtorva europarlamentari români e remarcabilă. Dar e numai un început.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.