Mai tare ca Iosefini, Traian Băsescu! Ieri, a mai scos din pălărie un iepuraş tocmai bun să-i aducă aplauzele frenetice – pardon, voturile – ale sălii de spectacol care e România. Va să zică: 1) Guvernul Boc e ultraperformant şi a demonstrat că reformează statul. 2) Parlamentul e stufos (471), bugetivor şi ineficient, aşa că trebuie redus la o singură Cameră, cu maximum 300 de membri. Naţiunea să se pronunţe asupra ideii prin referendum, taman la 22 noiembrie, odată cu prezidenţialele.
Mişcarea de şahist a lui Băsescu a fost, acum e evident, îndelung pregătită. Timp de nouă luni Boc a guvernat prin ordonanţe şi asumări, insinuând inutilitatea Legislativului ca în bancul cu bordelul când patronul, în loc să schimbe curvele, dă foc la canapele. Oricum, instituţia îşi sapă de mult singură groapa, prăbuşindu-se în percepţia publică. Ieri, Băsescu i-a mai plesnit o dată pe aleşi, calificându-i drept corupţi şi profitori.
Tema putea fi desigur lansată spre dezbatere. Poate şi ca obiect de referendum, care însă putea fi organizat odată cu alegerile locale din primăvara lui 2012. De ce acum, în pripă? Pentru că Băsescu are nevoie aprigă de voturi. Oricum, modificarea structurii Parlamentului nu e posibilă înaintea modificării Constituţiei. Şi asta Băsescu o vrea tot imediat şi transformând statul în republică prezidenţială, cu puteri nelimitate pentru el şi scutindu-l de opreliştile unei democraţii prea largi pentru gustul său. Q.e.d.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro