Preşedintele reales, Traian Băsescu, este azi validat oficial de Curtea Constituţională. Mai are de jurat credinţă nu unui partid sau altuia, nu propriului electorat, ci ţării, întregii naţiuni. După o campanie electorală urâtă de-o parte şi de alta, după o votare în care lui Băsescu i-a şuierat glonţul pe la ureche, câştigând la limită, PSD şi Geoană, chiar dacă formal îi recunosc victoria, continuă să acuze grave fraude, cerând ca o comisie parlamentară să le elucideze. Traian Băsescu ar trebui să fie primul care să susţină ideea - oricum, fără efect juridic, ci doar ca premisă a modificării legii electorale - stopând astfel speculaţiile asupra legitimităţii mandatului.
Altele-s însă priorităţile. Prima este formarea unui guvern solid, cu o susţinere stabilă, nu de strânsură. Nu cred că un “Boc 4” dă garanţia unui reviriment politic şi economic. Boc şi echipa sa au avut un an ţara pe mână. Eşec lamentabil: abuzuri constituţionale, politică economică dezastruoasă, soldată cu un şomaj accelerat, prăbuşirea zonei private, proliferarea evazionismului, îndatorarea halucinantă a ţării, ajunsă în prefaliment, program pe care Boc îl vede însă continuat. Cu riscul cenzurii sociale.
La începutul primului său mandat, Traian Băsescu afirmase că el nu se va schimba deloc, toţi ceilalţi trebuind să i se adapteze. O eroare strategică, o potecă greşită: mandatul n-a fost o reuşită de care să fie mândru. Drumul pe care populaţia aşteaptă ca preşedintele să-l înceapă acum nu este unul jalonat de sentimente şi resentimente. Ci unul clar marcat de echilibru, de luciditate, de pragmatism.