Sambata seara, in timpul festivalului, pe terasa de langa Teatrul de Vara din Mamaia s-a lasat cu scandal.
– Mona, una dintre dansatoarele trupei Sangria (ai carei coregrafi sunt Bebe Dumitrescu si Cornel Pasat, cunoscuti ca iubitii fetelor lui Petre Roman) se afla pe terasa cu mai multi colegi si cu iubitul. La un moment dat, acesteia i-a sunat telefonul si dupa incheierea convorbirii prietenul ei i l-a cerut pentru a vedea al cui e ultimul numar care i-a apelat iubita. Aceasta a refuzat sa-i dea mobilul, motiv care l-a enervat teribil pe individ si a incercat sa i-l ia cu forta. In acel moment, Mona i-a aruncat in fata un pahar cu apa si i-a dat o palma. Replica lui a fost o ploaie de palme sub ochii inmarmuriti ai presei si colegilor de trupa ai fetei. Incidentul a fost aplanat de asistenta, dupa care partenerul dansatoarei i-a luat telefonul si a plecat.
– Un subiect aprins care a iscat multe discutii zilele acestea atat in randul organizatorilor festivalului, cat si in cel al artistilor participanti la sectiunea „Slagare” e intrarea in concurs a altor piese decat cele selectate. Posturile de radio si TV au comunicat care sunt hiturile promovate si in functie de aceste clasamente au fost alese piesele care participa la concurs. Pana in seara acestei sectiuni, se stia ca Hi-Q va canta piesa „Cat te iubeam” si surpriza a fost ca au aparut pe scena cu „Un minut”, iar in loc de „Nu pot sa uit”, N&D a cantat „Vreau sa plang”. Indiferent de cine va castiga premiul la „Slagare”, cei mai bine primiti de public au fost „Animal X”, care au dat un super show.
– Tinerii de la Amicii au dat-o si ei in bara cu piesa „Nebun de dragoste” care nu a trecut de selectii, insa, dupa contestatie, a intrat in concurs la sectiunea „Creatie”. Muzica acestei piese este semnata Manuel Savu, iar versurile Antoanela Grosu. „Versurile cu tenta sexuala si chiar mai mult… au starnit indignare. Nu e posibil ca niste pusti sa le spuna adultilor „Nu stia ca prima oara o s-o doara”. Suntem o tara de tip-top mini-top!”, a spus compozitorul Serban Georgescu.
– Sectiunea „Creatie” de vineri seara a atras si ea o gramada de critici. Cu exceptia lui Carmen Trandafir, Ovidiu Komornyik, Marcel Pavel, a trupelor Valahia si Sfinx Experience, ceilalti 12 concurenti au dezamagit.
– Majoritatea participantilor la festival au avut de reprosat cate ceva organizatorilor. Cei mai nemultumiti au fost solistii, care au caracterizat conditiile de cazare ca pline de disconfort si mizerie. Ei au deplans si faptul ca au fost tratati cu lipsa de respect, iar diurna acordata, de 60.000 lei, potrivit acestora, a fost total insuficienta.
– Scandalagioaica festivalului, cum a fost numita de ziaristi, Lavinia Nastase, concurenta la sectiunea „Creatie”, a dormit in camera cu un membru al juriului. Tanara a participat la festival cu piesa „Nu sunt cuminte” a lui Dan Nedelcu si a fost cazata la Hotel Intim in aceeasi camera cu Titus Andrei. „Legaturile le poate face oricine, cu atat mai mult, ea ii raspunde pe mobil membrului juriului de la Mamaia 2001”, se comenta in culise.
– Luminita Anghel a avut de suferit, fiind afectata de o indigestie, care a tinut-o „pe tusa” in cursul zilei de sambata.