Ioana Nicolae (49 de ani), naşa de cununie a lui Florin Vlad, bărbatul urmărit penal în cazul atentatului feroviar de la Cârcea, e una dintre puţinele persoane din comuna Coşoveni cu care bărbatul a rămas în relaţii bune. “Îl cunosc pe Florin de ani buni. El şi soţul meu au fost prieteni de mici, au fost şi colegi de şcoală. Florin a venit mai întâi el la nunta noastră, apoi eu şi Marin, soţul meu, l-am cununat cu fosta lui soţie, Ioana”, ne-a spus femeia. Mariajul dintre Ioana şi Florin Vlad nu a durat prea mult, din cauza obiceiului bărbatului de a consuma băuturi alcoolice.
“În 1990, finii mei s-au hotărât să se despartă. Aveau deja un copil în vârstă de cinci ani, cu handicap grav, pe care l-au lăsat într-un centru de plasament. Ioana a plecat din Coşoveni, l-a părăsit şi s-a mutat în Giurgiu. El a rămas singur în apartament şi s-a apucat şi mai mult de băutură. A mai avut relaţii cu diferite femei, dar nici una serioasă. Stă mai mult singur acum. Oricum, pot să vă spun că bea, este agresiv, dar nu e terorist”, ne-a povestit Ioana Nicolae, care a adăugat că, de la divorţul din 1990, Ioana Vlad a mai trecut o singură dată prin comuna natală a fostului ei soţ.
Mai mulţi angajaţi ai CFR, verificaţi
Procurorii iau în calcul tot mai mult varianta unei erori a angajaţilor CFR, după ce mai multe persoane au afirmat că şinele au fost reparate cu doar câteva zile înaintea incidentului. Reprezentanţii CFR susţin însă că, în ultimii cinci ani, nu s-a mai lucrat la şine. Ei mai spun că acestea sunt verificate periodic, ultimul control efectuându-se chiar cu o zi înaintea accidentului, în jurul orei 11.00. Mai mult, vineri, pe calea ferată a trecut un automotor dotat cu cameră de luat vederi, iar imaginile ar dovedi că totul era în regulă. Un indiciu important ar putea aduce şi obiectele ridicate de la locul evenimentului. “Se vor face expertize ADN. Sunt verificaţi mai mulţi angajaţi ai CFR”, a declarat Constantin Budici, şeful Poliţiei Transporturi Craiova.
Lucrătorii din Iaşi vor fi sancţionaţi
Angajaţii de la Regionala CFR Iaşi, care au protestat marţi dimineaţă prin întreruperea lucrului, vor fi sancţionaţi. Unii dintre ei vor fi retrogradaţi, iar alţii vor fi chiar daţi afară. “Multora li se va desface contractul de muncă. (…) Nu se întrerupe circulaţia trenurilor pentru că aşa vor ei (n.r. – protestatarii), că nu şi-au primit salariile. Nu-şi permite nimeni în ţara asta să facă treaba asta!”, a declarat Constantin Axinia (foto), secretar de stat în Ministerul Transporturilor. Traficul feroviar din Gara Mare, judeţul Iaşi, a fost blocat mai bine de patru ore, marţi.
Suspectul, de negăsit
Cu toate că anchetatorii susţin că Florin Vlad nu e dispărut, de luni, bărbatul e de negăsit. Poliţiştii îl caută, în fiecare zi, la domiciliul din Coşoveni, dar şi la puţinele rude pe care doljeanul le mai are. “Mai întâi m-au sunat poliţiştii, apoi au venit la mine la serviciu, să mă întrebe despre fin. Dar eu le-am spus că nu ştiu unde poate fi, că nu l-am mai văzut”, a afirmat Ioana Nicolae.