„Eu refuz să cred că un om poate fi atât de nebun încât să se joace cu toată ţara românească. Nu-i vorba de puşcărie aici, aici e vorba de Spitalul 9. Dacă nu vine cu banii, el trebuie dus la spitalul de la Bălăceanca. Dan Diaconescu se distrează cu noi ca şoarcele cu pisica, dar acum nu mai are mult, mai are 2-3 zile şi ori devine erou, leu, ori devine şoricel şi se va termina cu el pentru totdeauna. Toată lumea vrea să facă privatizarea asta. Toată lumea aşteaptă să vină el cu banii. (…) Eu îl iubesc, dar chestiunile astea de manipulare, de intoxicare, ca să ridice lumea în capul Guvernului… Eu ţin la Dan chiar dacă a făcut tâmpenia asta. Tot ţin la el şi îi spun: „Eşti fratele meu mai mic, vino încoace să te duc la spital şi facem un control la cap””, a declarat Gigi Becali pentru România TV.
Dan Diaconescu a mințit? Unde a fost în cele două zile de când a plecat din țară
Dan Diaconescu a câştigat licitaţia pentru preluarea a 54,8% din acţiunile Oltchim, după ce a oferit 203 milioane de lei, cel mai mare preţ, pentru titlurile deţinute de stat.
Premierul Victor Ponta a declarat, marţi, că Dan Diaconescu are termen până luni, 1 octombrie, să plătească preţul pe acţiuni, caz în care aceşti bani ar putea fi acordaţi Oltchim pentru funcţionarea combinatului., ca împrumut de salvgardare pentru maximum şase luni, până la transferul acţiunilor.
Citeşte şi: FOTOGRAFII RARE cu Dan Diaconescu. Pionier, militar, flăcău petrecăreţ
 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.