Judecătoria Sectorului 1 i-a interzis, ieri, lui Gigi Becali să părăsească ţara şi să plece la Bruxelles, spre a-şi exercita mandatul de europarlamentar. Sentinţa ne face de râsul Europei. Ne place sau nu, Becali a fost ales în mod democratic.
Voinţa electoratului trebuie respectată. Altminteri, se alege praful de democraţie, de drepturile omului. Şi prevalează voinţa unui singur om, oricare ar fi el, chiar şi judecător. Care poate fi şi el supus greşelii sau chiar influenţelor. Sper să nu fie cazul şi, oricum, sentinţa de ieri e atacabilă tot în justiţie. Sigur că justiţia e, teoretic, independentă şi suverană. Dar asta nu ne poate opri să constatăm că, în cazul respectiv, măsura e dispropoţionată faţă de obiectul controversatului dosar. În care, fie spus, de două luni, anchetatorii n-au mai făcut nimic. Şi, iarăşi fie spus, nu pot să nu observ că aceeaşi justiţie română tocmai i-a ridicat lui Puiu Popoviciu interdicţia de a ieşi din ţară, motivând că altfel i-ar fi afectate afacerile. E vorba de personajul implicat în subtilizarea terenului de 220 ha (ferma Băneasa a Agronomiei), pe care a construit cartierul de lux unde s-a mutat convenabil şi fiica mai mare a preşedintelui
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro