Cererea lui Gigi Becali de învoire pentru a participa la înmormântarea mătuşii sale a fost respinsă, vineri, de conducerea Penitenciarului Jilava, au declarat, pentru Mediafax, oficiali ai Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP). Potrivit surselor citate, solicitarea a fost respinsă pe motiv că nu au fost îndeplinite condiţiile legale necesare pentru admitere.

De dimineaţă, avocatul Pavel Abraham a depus la comandantul Penitenciarului Jilava o cerere din partea lui Gigi Becali de învoire pentru a participa la înmormântarea mătuşii sale, Everdichia Becali. În opinia avocatului, în astfel de situaţii, şi mai ales în raport de persoana condamnatului, penitenciarul nu ar avea de ce să nu aprobe permisia într-o astfel de situaţie.
Potrivit Legii 275/2006 privind executarea pedepselor, persoanelor condamnate, indiferent de regimul de executare, li se poate acorda permisiunea de ieşire din penitenciar pentru participarea „la înhumarea soţului/soţiei, unui copil, părinte, frate/soră sau bunic”. Permisiunea de ieşire din penitenciar pentru astfel de situaţii poate fi acordată pe o durată de cel mult cinci zile.
Totuşi, în ciuda situaţiei deosebite, Gigi Becali nu a beneficiat de clemenţă.
Mătuşa lui Gigi, mama fraţilor Ioan şi Victor Becali (verii lui Gigi Becali) a fost găsită moartă, joi seară, în piscina reşedinţei din Pipera, judeţul Ilfov. Everdichia Becali avea 83 de ani şi va fi înmormântată sâmbătă, 13 iulie.

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Leguma ieftină, gustoasă și care conține multe vitamine pe care o găsești în toate magazinele. Mihaela Bilic o recomandă, o poți mânca în loc de carne
FANATIK.RO
Leguma ieftină, gustoasă și care conține multe vitamine pe care o găsești în toate magazinele. Mihaela Bilic o recomandă, o poți mânca în loc de carne
A recunoscut! În ce loc neobișnuit a întreținut Oana Roman relații intime: ”Când eram tânără făceam tâmpenia asta la greu...”
Viva.ro
A recunoscut! În ce loc neobișnuit a întreținut Oana Roman relații intime: ”Când eram tânără făceam tâmpenia asta la greu...”
Fiica lui Liviu Vârciu, poze rare cu superba ei mamă: “Mamă și fiică. 44 de ani și 22 de ani. Eu nu văd nici o diferență”. Imagini de la ziua Carminei
Libertateapentrufemei.ro
Fiica lui Liviu Vârciu, poze rare cu superba ei mamă: “Mamă și fiică. 44 de ani și 22 de ani. Eu nu văd nici o diferență”. Imagini de la ziua Carminei
Ion Țiriac n-a mai răbdat și a dat în judecată statul român » Suma revendicată + Apare pe listă și numele lui Gigi Becali
GSP.RO
Ion Țiriac n-a mai răbdat și a dat în judecată statul român » Suma revendicată + Apare pe listă și numele lui Gigi Becali
De ce dau, de fapt, câinii din coadă. Semnificația gestului e surprinzătoare
FANATIK.RO
De ce dau, de fapt, câinii din coadă. Semnificația gestului e surprinzătoare
O furtună geomagnetică severă va lovi Pământul sâmbătă dimineață. Alerta emisă pentru prima dată în 19 ani
Știrileprotv.ro
O furtună geomagnetică severă va lovi Pământul sâmbătă dimineață. Alerta emisă pentru prima dată în 19 ani
Cum arată apartamentul de lux din Roma în care Ramona Bădescu trăiește alături de bancherul Fabio Cali și de fiul lor. Imagini din intimitatea casei / FOTO
Unica.ro
Cum arată apartamentul de lux din Roma în care Ramona Bădescu trăiește alături de bancherul Fabio Cali și de fiul lor. Imagini din intimitatea casei / FOTO
"De la energizant". Fotbalistul important din Superliga a venit azi să demonstreze că nu s-a dopat! Prima reacţie după audiere: "E situaţia reală"
Orangesport.ro
"De la energizant". Fotbalistul important din Superliga a venit azi să demonstreze că nu s-a dopat! Prima reacţie după audiere: "E situaţia reală"
O româncă se plânge că "francezii sunt o naţie de nesuferiţi". Tânăra povesteşte cât de greu e să-ţi faci prieteni printre ei
Observatornews.ro
O româncă se plânge că "francezii sunt o naţie de nesuferiţi". Tânăra povesteşte cât de greu e să-ţi faci prieteni printre ei
Horoscop 10 mai 2024. Peștii ar fi bine să privească cu îngăduință orice fel de abatere a celor din familie de la ceea ce au stabilit ei
HOROSCOP
Horoscop 10 mai 2024. Peștii ar fi bine să privească cu îngăduință orice fel de abatere a celor din familie de la ceea ce au stabilit ei

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI