Reprezentanții forţelor armate ale generalului Abdel Fattah al-Burhane şi cei ai Forţelor de Sprijin Rapid (RSF) ale generalului Mohamed Hamdane Daglo vor purta discuții, sâmbătă, în Arabia Saudită, au confirmat Riad şi Washington într-o declaraţie comună, transmite AFP, potrivit Agerpres.
Statele Unite şi Arabia Saudită salută „începutul discuţiilor ce preced negocierile" de la Jeddah între reprezentanţii celor doi beligeranţi sudanezi şi le cheamă să "se angajeze activ" pentru a obţine o „încetare a focului şi încheierea conflictului".
„Regatul Arabiei Saudite şi Statele Unite îndeamnă ambele părţi să ia în considerare interesele naţiunii sudaneze şi ale poporului său şi să se angajeze activ în discuţiile pentru o încetare a focului şi o încheiere a conflictului", conform declaraţiei comune.