Zilele petrecute în puşcărie se dovedesc mai eficiente decât orice cură de slăbire pentru Bercea Mondial, a cărui înfăţişare s-a schimbat considerabil în ultimele luni.
Bercea a fost prezent, ieri, la Curtea de Apel Craiova, acolo unde s-a judecat recursul procurorilor la decizia Tribunalului Olt de a-l cerceta în libertate, interlopul fiind acuzat că în februarie şi-ar fi înjunghiat un nepot. Instanţa inferioară a motivat eliberarea prin faptul că Bercea nu mai reprezintă un pericol social şi că nu mai poate influenţa martorii.

Interlopul e după gratii de şase luni

“Atât victima, cât şi rudele clientului meu sunt în relaţii foarte bune şi îl susţin. Nu are de ce să se considere un pericol social pentru ele”, a motivat Mariana Ştefan, avocata lui Bercea. La recurs însă, judecătorii au decis ca bărbatul să rămână în spatele gratiilor. Sandu Anghel se află în puşcărie din februarie, când a fost acuzat că şi-ar fi înjunghiat un nepot, Ionuţ Anghel, zis Mercedes, în- tr-un local din Dăgăneşti, judeţul Olt, în urma unui conflict iscat între cei doi. Victima a ajuns la Spitalul de Urgenţă Craiova, unde a fost internată.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.