Aproape 2 milioane de sticle de bere Ciuc, retrase din magazine. Ce au găsit inspectorii ANPC

 7 comentarii

Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au decis retragerea de la comercializare a peste 1,8 milioane de sticle de bere Ciuc care au rugină pe capac sau pe gât, relatează News.ro.

Reprezentanţii ANPC au transmis, luni, că au desfăşurat, în prima jumătate a lunii august, o amplă acţiune de control, în urma sesizărilor primite, referitoare la existenţa la comercializare a unor loturi de bere Ciuc cu capace ruginite sau cu gâtul sticlelor cu rugină, produse de operatorul economic SC Heineken România SA.

Au fost verificate cele patru fabrici deţinute în România de producător, la Miercurea Ciuc, Craiova, Constanţa şi Târgu Mureş, precum şi distribuitorii acestuia.

„Cele 4 loturi identificate au fost loturile 152, 156, 173 şi 177, însumând 1.854.180 de sticle distribuite. Sticlele de bere cu rugină pe capac sau pe gâtul acestora, identificate de echipele de control, au fost retrase de la comercializare", au transmis reprezentanţii ANPC.

Producătorul, amendat cu 65.000 de lei

ANPC a amendat operatorul economic cu 65.000 de lei şi a dispus retragerea de pe piaţă a produselor cu abateri (cele patru loturi) şi a cerut să fie prezentată şi dovada retragerii (a cantităţii retrase) şi a distrugerii acesteia.

Până la data de 16 august 2024, au fost returnate de pe piaţă, către producător, 323.795 de sticle cu rugină pe capac sau pe gâtul acestora.

„ANPC avertizează consumatorii ca în cazul în care constată, la o sticlă de bere achiziţionată, urme de rugină pe capacul sau gâtul sticlei, indiferent de marcă, să se adreseze comerciantului pentru a-i fi înlocuit produsul sau pentru a i se rambursa contravaloarea acestuia. În cazul în care comerciantul refuză acest demers, consumatorul poate depune o reclamaţie la ANPC", au mai precizat reprezentanţii ANPC.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Tags: ANPC
Comentarii (7)
  • Avatar comentarii

    K476 19.08.2024, 17:46

    Niste nemernici. Aveam si nou o sursa gratuita de fier si acum trebuie sa luam pastile de la farmacie.

  • Avatar comentarii

    nobody 19.08.2024, 18:14

    Sunt curios, daca ar aparea mecla lui ciuca pe sticla asta de bere in loc de panouri publicitare, se mai lua cineva de primul ostas al tarii?

  • Avatar comentarii

    popescumihai1970 19.08.2024, 19:01

    DAR CÂT DE PROST EȘTI SĂ BEI ,,CIUC,, ? ȘI CULMEA...E PRODUS ,,HEINEKEN ,, CE PORCĂRIE...

  • Avatar comentarii

    milli 19.08.2024, 19:07

    "ANPC avertizează consumatorii ca în cazul în care constată, la o sticlă de bere achiziţionată, urme de rugină pe capacul sau gâtul sticlei, indiferent de marcă, să " o stearga si sa o bea linistiti :))

  • Avatar comentarii

    steaua.libera 19.08.2024, 21:07

    Ar trebui amendati pentru combinatia aia idioata de culori: alb, rosu, verde

ALTE ȘTIRI
O femeie umple un pahar de apă la robinetul chiuvetei din bucătărie
11:18
Cât costă un metru cub de apă în România. Orașul în care plătești de peste două ori mai mult
Imagine cu sigla Inaltei Curti de Casatie si Justitie (ICCJ)
10:28
ÎCCJ decide joi, după șase amânări, dacă obligă Guvernul să plătească restanțe salariale de aproape 5 miliarde de lei pentru magistrați
MONDEN
Andreea Popescu de ziua ei
11:07
Cum se înțeleg Andreea Popescu și Rareș Cojoc după divorț. „E destul de complicat, dar încerc să fac față”
Victoria Răileanu și Liviu Bora în serialul „Destine cu parfum de lavandă” | sursa foto: Antena 1
10:56
De ce nu este „Destine cu parfum de lavandă” la TV azi. Ce difuzează Antena 1 joi, 8 octombrie 2026
POLITIC
Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, începe joi, 8 octombrie, o serie de consultări cu partidele parlamentare pentru formarea noului Guvern și stabilirea programului de guvernare. Sursă foto: Profimedia Images
LiveText
09:12
Au început negocierile pentru formarea noului Guvern. Luca Niculescu a ajuns la sediul PSD
Vasile Dîncu reprezintă România în Parlamentul European, fiind trimis la Bruxelles cu voturile alegătorilor PSD. Foto: Hepta
7 oct.
Vasile Dîncu, despre desemnarea lui Luca Niculescu pentru formarea guvernului: „Există o revoltă în interiorul PSD în acest moment”
Ultimele știri
11:40
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
11:23
Când începe vacanța de iarnă pentru elevi și câte zile libere au de Crăciun și Anul Nou
11:22
Celine Dion a căzut pe scenă în timpul unui concert la Paris
11:21
Primăria unui oraș a inventat peste 2.000 de locuitori la recensământ ca să obțină bani de la stat, în Japonia
TRENDING
Interviu
06:55
Generalul Dorin Toma: Armata Română are o problemă de model organizațional. Este construită în mare măsură pentru administrarea instituției și insuficient pentru generarea rapidă a puterii de luptă”
11:08
Valul de COVID-19 aduce simptome digestive și complicații de sezon. Atenție la capcana testelor ieftine comandate online!
06:17
Gigantul european Girteka a înmatriculat primul camion în România și oferă salarii de până la 3.500 de euro pentru șoferii români
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Fotografia a două femei care își plimbă câinii în Cagliari. Cagliari, Sardinia, Italia, 6 iunie 2025.
10:21
Satul din Italia unde femeile trăiesc 100 de ani. Cercetătorii au descoperit o nouă „zonă albastră” în Sardinia
Geanta Dior, decorată cu modele de pești koi, de culoare verde și roz
08:46
A dat 94 de euro pe o geantă, dar când a dus-o la licitație, a aflat că deține un „Sfânt Graal”
O turistă cu bagaje care priveşte apusul de soare pe fereastra unui aeroport. Imagine cu caracter reprezentativ.
7 oct.
Turismul din Europa va crește cu 3,1% pana la finalul anului 2026, depășind ritmul economiei generale. Ce au anunțat experții la summitul mondial din Malta
Un expert în longevitate explică cum trebuie consumată cafeaua pentru a-ți prelungi viața. Sursă foto: Getty Images.
7 oct.
Ce beau zilnic oamenii care ajung la 100 de ani: 3 băuturi simple recomandate de un expert
Un pensionar din Elveția, obligat de instanță să își demoleze șura construită cu aprobarea primăriei. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursă foto: Getty Images.
7 oct.
Un pensionar trebuie să își dărâme șura, după ce a primit autorizație să o construiască, în Elveția: „Mă simt tras pe sfoară”
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Cristela Georgescu intră în sediul DIICOT - octombrie 2026
09:27
Cristela Georgescu a ajuns, pentru a treia zi consecutiv, la audieri la DIICOT, în dosarul în care Călin Georgescu e acuzat de înşelăciune continuă
Giigi Nețoiu
07:49
Gigi Nețoiu se revoltă după amenzi de 160.000 de lei la ferma sa Black Angus de 6 milioane de euro: „Cu ce deranjează vacile Apele Române?”
Patru copii și un ghiozdan rupt. Sursa foto: Vlad Chirea
Reportaj
06:55
Patru copii și un ghiozdan rupt. De ce școala și grădinița sunt un lux pentru Carina, Esmeralda, Bianca și Damian, crescuți de o mamă singură, într-un sat din Covasna
Inspectorii de la Vama Isaccea au confiscat aproape 1.300 de perechi de încălțăminte de marcă suspectate că sunt contrafăcute, în valoare de 4,9 milioane de lei, aflate într-un camion spre Odesa. Foto: Poliția de Frontieră Română
7 oct.
Un șofer de TIR ucrainean a vrut să ducă în Odesa 1.300 de perechi de pantofi contrafăcuți, pe la Isaccea
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește