Bianca Drăguşanu a aflat, recent, că are probleme cardiace. Conform emulte.ro, frumoasa blondă a fost la o clinică particulară de prestigiu din Bucureşti pentru a-şi face un set complet de analize medicale, printre care şi o electrocardiogramă. Conform unor surse medicale, supărarea Biancăi a apărut după interpretarea electrocardiogramei.
Va trebui să urmeze un tratament strict
Iniţial, Bianca nu a dorit să ofere prea multe amănunte referitoare la starea ei de sănătate, imediat demarând în trombă când a observat că în preajmă sunt reporteri.
Totuşi, până la urmă s-a aflat că sexy-asistenta lui Dan Capatos va fi nevoită să urmeze un tratament medicamentos strict, cpentru o perioadă îndelungată.
“Am ceva probleme minore la inimă, ceva congenital, deloc supărător momentan, dar care necesită tratament. Nu îmi place să depind de pastile, dar nu am încotro de data asta. Sper că mă voi însănătoşi în curând”, a declarat până la urmă pentru emulte.ro apetisanta iubită a designerului Cătălin Botezatu.
Mai mult, ne-au dezvăluit surse medicale, vedetei Playboy i s-a recomandat să îşi facă mai mult timp pentru odihnă pe parcursul tratamentului pe care va trebui să-l urmeze de acum înainte.
În liceu îşi vindea hainele
Pasionată de modă încă de la vârsta adolescenţei, Bianca îşi vindea în timpul liceului hainele şi genţile, pentru că se demodau. “De asemenea, făceam afaceri: cumpăram o fustă dintr-o parte şi o vindeam mai scump”, a declarat Bianca Drăguşanu pentru pagina de Internet www.tabu.ro.