„Dragi prieteni BIAS, din cauza condițiilor meteo nefavorabile, evenimentul a fost amânat pentru duminică, 4 septembrie, evoluțiile vor începe la ora 10.00, accesul publicului va fi permis începând cu ora 8.00”, au anunțat organizatorii, vineri, 2 septembrie.

Aceștia au precizat că sâmbătă, 3 septembrie, dacă vremea va permite, se vor desfășura și antrenamente.

Administrația Națională de Meteorologie a transmis că, cel puțin până sâmbătă dimineață, „cerul va avea înnorări și vor fi averse și descărcări electrice”, ceea ce afectează zborurile aeronavelor de la BIAS 2022.

Programul BIAS 2022

Ediția cu numărul 12 a BIAS va fi dedicată primei femei aviator care traversat Marea Mediterană fără escală. Este vorba despre Smaranda Brăescu, prima femeie parașutist a României, care a înregistrat, acum exact 90 de ani, recordul mondial la salt cu parașuta. De asemenea, spectacolul este dedicat celebrării a 110 ani de la înființarea Aeroportului Băneasa.

BIAS 2022 se desfăşoară sub patronajul Ministerului Transporturilor, Ministerului Apărării și Ministerului Economiei și reunește 100 de aeronave civile şi militare, în evoluţii aeriene şi expuse publicului, dar şi peste 150 de piloţi şi paraşutişti.

O agenție de publicitate din anturajul PNL, în spatele unor campanii sponsorizate pe Facebook contra Emiliei Șercan. Atacurile, după dezvăluirile despre plagiatul lui Bode
Recomandări
O agenție de publicitate din anturajul PNL, în spatele unor campanii sponsorizate pe Facebook contra Emiliei Șercan. Atacurile, după dezvăluirile despre plagiatul lui Bode

Cine vine duminică, 4 septembrie, la Aeroportul Băneasa – Aurel Vlaicu și ROMAERO poate vedea următoarele tipuri de avioane: F-16 Fighting Falcon, IAR 99 Șoim, IAR 316 Alouette, IAK 52, IAR 330 PUMA, C 130 Hercules, AN 26 și C 27J Spartan. Spectatorii vor putea urmări, de asemenea, exerciţii specifice de poliţie aeriană şi de sprijin pentru desant aerian.

La show-ul aerian vor participa și așii Aeroclubului României – Hawks of Romania, The Pelicans, White Wings, alături de paraşutiştii formaţiei Blue Wings, dar și celebrii Iacări Acrobați, unici pentru spectacolele lor aeriene care includ efecte pirotehnice, muzică și lumini, cu avioane Yak-52.

Totodată, la eveniment participă și Forțele Aeriene ale Italiei cu supesonice Eurofighter Typhoon, Alenia Aermacchi M-346 Master și C-27J Spartan, dar și forțele Armate Slovene, cu Pilatus PC-9.

La BIAS 2022 va fi prezent și celebrul pilot lituanian Jurgis Kairys, multiplu campion mondial la acrobaţie aeriană, care evoluează cu Suhoi Su-31, mai spun organizatorii.


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email [email protected]

„Este un şoc.” Pițurcă l-a sunat pe Dragomir înainte să fie reținut de DNA. Ce i-a mărturisit
GSP.RO
„Este un şoc.” Pițurcă l-a sunat pe Dragomir înainte să fie reținut de DNA. Ce i-a mărturisit
Urmărește-ne pe Google News
Comentarii (1)

ivryernest   •   02.09.2022, 13:22

Credeam adineauri că nu mă găsesc pe o pagină Internet dinRomânia anului 2022... Iată dece (în stilul Libertatea.ro...) : "Bucharest International Air Show & General Aviation Exhibition - BIAS 2022" "La show-ul aerian vor participa și așii Aeroclubului României – Hawks of Romania, The Pelicans, White Wings, alături de paraşutiştii formaţiei Blue Wings, dar și celebrii Iacări Acrobați"... O doctoriță româncă, venită aici în Canada de zeci de ani, ca și mine, m-a întrebat ieri (pe o românească foarte curată) : "Dar bine, românii vorbesc acum engleza ?" Asta fiindcă i-am povestit că acum în România toată lumea se scălâmbăie pe englezește... "Da, de unde", numai se maimuțăresc !" i-am răspuns eu, într-o românească la fel de curată...

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Momente tulburătoare la DNA! Pițurcă a izbucnit în plâns! I s-a făcut rău și a avut nevoie de ajutor
Playtech.ro
Momente tulburătoare la DNA! Pițurcă a izbucnit în plâns! I s-a făcut rău și a avut nevoie de ajutor
Dan Alexa rupe tăcerea, la 4 ani de la pumnul încasat de la Anamaria Prodan: 'M-a afectat foarte mult'
Viva.ro
Dan Alexa rupe tăcerea, la 4 ani de la pumnul încasat de la Anamaria Prodan: 'M-a afectat foarte mult'
Începe "epoca de aur" pentru un loc din România. Investiţii uriaşe şi mii de locuri de muncă noi
Observatornews.ro
Începe "epoca de aur" pentru un loc din România. Investiţii uriaşe şi mii de locuri de muncă noi
Animație grafică. Cum s-a produs accidentul provocat de “gheața neagră”. Marius a murit după ce a sărit în gol zeci de metri
Știrileprotv.ro
Animație grafică. Cum s-a produs accidentul provocat de “gheața neagră”. Marius a murit după ce a sărit în gol zeci de metri
Schimbări majore pentru 4 zodii. Februarie e luna în care o vor lua de la zero
FANATIK.RO
Schimbări majore pentru 4 zodii. Februarie e luna în care o vor lua de la zero
Ministrul de Interne al Austriei a fost la Bucureşti şi a rămas perplex: ”Aşa ceva el n-a mai văzut în Europa”. Ce l-a uimit
Orangesport.ro
Ministrul de Interne al Austriei a fost la Bucureşti şi a rămas perplex: ”Aşa ceva el n-a mai văzut în Europa”. Ce l-a uimit
Horoscop 1 februarie 2023. Fecioarele au nevoie de o mai bună organizare, de scopuri clare și de o minte limpede
HOROSCOP
Horoscop 1 februarie 2023. Fecioarele au nevoie de o mai bună organizare, de scopuri clare și de o minte limpede
Noile creații Nespresso în ediție limitată
PUBLICITATE
Noile creații Nespresso în ediție limitată