Organizatorii au dorit să atingă o țintă de peste 10.000 de vaccinați, de care au reușit să se apropie încet-încet. Dacă în primele 24 de ore se vaccinaseră doar peste 2.500 de oameni, în cele aproape 64 de ore de „maraton” au fost imunizate 6.722 de persoane.

„Suntem în transă, obosiți, dar fericiți, entuziasmați. Impactul este extraordinar, acționând aici ne-am dat seama că există o limită fizică ce nu permitea să atingem cu mult mai mult, este totuși un proces complex, etape de înregistrare. Reacția a fost extraordinară, asta contează foarte mult. Am văzut cum se poate schimba atitudinea într-o săptămână de campanie intensă, mulți oameni sunt sensibili la o comunicare adecvată. A fost o ofertă din suflet, ne bucurăm enorm că a existat și un impact național. Dincolo de cei peste 6.700 de oameni vaccinați în aceste zile, impactul se transmite, reverberează și în perioada care va veni”, a declarat, pentru Libertatea, medicul Dorel Săndesc.

Pe parcursul celor 64 de ore, timișorenii s-au putut imuniza doar cu buletinul, fără să aibă nevoie de programare pe platforma oficială, la centrul temporar deschis la Centrul Regional de Afaceri Timișoara (CRAFT). Peste 500 de voluntari, de la medici până la studenți la medicină, au stat să-i vaccineze anti-Covid pe timișoreni. Rapelul se va face în trei săptămâni, la un alt centru temporar, care va fi deschis vizavi de cel de la CRAFT, în Sala Olimpia.

EXCLUSIV. Critici dure de la Kiev la adresa Occidentului: Ni s-au promis noi tipuri de arme în ianuarie și acum ne spun să mai așteptăm câteva luni. Plătim cu viețile soldaților noștri pentru indecizia Vestului
Recomandări

După modelul Timișoarei, un eveniment asemănător va avea loc și în București, în perioada 7-9 mai, la Sala Palatului și la Biblioteca Națională, după cum a arătat, zilelele trecute, Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare.

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email [email protected]

În urmă cu patru decenii, îi impresiona pe români. Cu ce se ocupă acum marele Rodion Cămătaru. „Nu mai pot trăi fără asta”
GSP.RO
În urmă cu patru decenii, îi impresiona pe români. Cu ce se ocupă acum marele Rodion Cămătaru. „Nu mai pot trăi fără asta”
Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Ce pensie umilitoare are Marinela Chelaru: ‘Din cauza asta s-a îmbolnăvit și mai rău de inimă’ EXCLUSIV
Playtech.ro
Ce pensie umilitoare are Marinela Chelaru: ‘Din cauza asta s-a îmbolnăvit și mai rău de inimă’ EXCLUSIV
Dramele neștiute ale lui Ion Besoiu, marele actor român. Ce s-a aflat abia acum, după moartea lui: 'Soția i-a...'
Viva.ro
Dramele neștiute ale lui Ion Besoiu, marele actor român. Ce s-a aflat abia acum, după moartea lui: 'Soția i-a...'
A construit ilegal 30 de apartamente în plus şi le-a vândut cu 1.000 euro/mp. Cum s-ar putea rezolva situaţia
Observatornews.ro
A construit ilegal 30 de apartamente în plus şi le-a vândut cu 1.000 euro/mp. Cum s-ar putea rezolva situaţia
Reacţia unui mame care a fost chemată la liceu după ce fata ei s-ar fi drogat în baie: „Îmi urmăriți mie copilul la baie?”
Știrileprotv.ro
Reacţia unui mame care a fost chemată la liceu după ce fata ei s-ar fi drogat în baie: „Îmi urmăriți mie copilul la baie?”
Ce preț au hainele pe care le face Melinda, soția lui Puya. Nu mulți și-ar permite să le cumpere
FANATIK.RO
Ce preț au hainele pe care le face Melinda, soția lui Puya. Nu mulți și-ar permite să le cumpere
Ministrul de Interne al Austriei a fost la Bucureşti şi a rămas perplex: ”Aşa ceva el n-a mai văzut în Europa”. Ce l-a uimit
Orangesport.ro
Ministrul de Interne al Austriei a fost la Bucureşti şi a rămas perplex: ”Aşa ceva el n-a mai văzut în Europa”. Ce l-a uimit
Schimbări la Te cunosc de undeva! Anunțul surpriză făcut de Antena 1 astăzi
Unica.ro
Schimbări la Te cunosc de undeva! Anunțul surpriză făcut de Antena 1 astăzi
Horoscop 23 martie 2023. Taurii ar fi bine să înceapă ziua cu un exercițiu de răbdare, ca să poată face față provocărilor care vor veni
HOROSCOP
Horoscop 23 martie 2023. Taurii ar fi bine să înceapă ziua cu un exercițiu de răbdare, ca să poată face față provocărilor care vor veni
Noutăți de la UBER!
PUBLICITATE
Noutăți de la UBER!