22.543 de persoane s-au vaccinat împotriva COVID în ultimele 24 de ore, dintre care numai 7.795 cu prima doză sau cu doza unică Johnson&Johnson, a anunțat sâmbătă, 26 iunie, Comitetul Național de Vaccinare. Vineri s-au imunizat cu aproximativ 3.000 de persoane mai mult.
Numărul total al persoanelor vaccinate, începând cu 27 decembrie 2020, a ajuns la 4.641.498. Pentru 4.470.150 de persoane a fost administrată schema completă de vaccinare.
În ultimele 24 de ore s-au înregistrat 4 reacții adverse, iar numărul total de reacții adverse a ajuns la 16.561.
Cel mai frecvent vaccin folosit în ultimele 24 de ore rămâne Pfizer (17.888 de doze), urmat de Moderna (1.022), AstraZeneca (480) și Johnson & Johnson (3.153).
Numărul persoanelor vaccinate în ultimele 7 zile:
25 iunie - 25.728 (10.952 cu prima doză, 14.776 cu rapel)
24 iunie - 25.599 (11.224 cu prima doză, 14.375 cu rapel)
23 iunie - 26.086 (11.367 cu prima doză, 14.719 cu rapel)
22 iunie - 23.750 (9.830 cu prima doză, 13.920 cu rapel)
21 iunie - 20.040 (6.810 cu prima doză, 13.230 cu rapel)
20 iunie - 20.345 (6.125 cu prima doză, 14.220 cu rapel)
19 iunie - 25.479 (8.284 cu prima doză, 17.195 cu rapel)