Un proiect de hotărâre de Consiliu Local postat pe site-ul Primăriei Ploiești, la secțiunea transparență decizională, prevede scumpirea biletelor Transport Călători Express (TCE), în 2025. Dacă proiectul va fi aprobat, biletul de călătorie, anul viitor, la Ploiești, va costa 3,5 lei față de 2,5 lei cât este în prezent, relatează Observatorulph.ro.
În schimb, același proiect de hotărâre prevede diminuarea prețului la abonamente cu 10% și introducerea inclusiv a trei tipuri noi de abonamente.
„Ultima scumpire a biletelor a avut loc în 2018, iar a abonamentelor, în 2017. S-a propus indexarea cu rata inflatiei cumulată din 2018 până în prezent pentru bilete, pentru abonamentul nenominal pentru o zi pe toate traseele, precum și pentru biletul de suprataxă, iar pentru abonamente se propune o reducere cu 10%, reducere convenită cu conducerea Primăriei Ploiesti”, a transmis Nicolae Alexandri, directorul TCE Ploiești.
Proiectul se află în transparență publică timp de 30 de zile, urmând ca după expirarea termenului să fie aprobat de către Consiliul Local Ploiești.