„După ce am cântărit îndelung și am depus eforturi ca relația să funcționeze, am luat decizia de a ne despărți”, au anunțat cei doi într-o scrisoare comună, postată pe ambele conturi de Twitter.

„Am crescut împreună trei copii incredibili și am pus bazele unei fundații care ajută oameni din întreaga lume să ducă o viață mai bună. Vom continua această misiune, vom continua să lucrăm împreună în cadrul fundației, dar nu credem că mai putem evolua ca și cuplu”, au mai scris cei doi.

Bill și Melinda Gates au fondat organizația filantropică Bill & Melinda Gates Foundation în 2000 și, prin aceasta, au finanțat inclusiv dezvoltarea de vaccinuri anti-COVID.

Bill Gates, cofondatorul Microsoft, are 65 de ani și este al patrulea cel mai bogat om din lume, cu o avere estimată de Forbes la 124 de miliarde de dolari.

Melinda Gates, 56 de ani, i-a devenit soție lui Bill Gates în 1994. Au împreună trei copii, Rory John Gates, 21 de ani, Phoebe Adele Gates, 18 ani și Jennifer Katharine Gates, 25 de ani.

Foto: EPA

Un român aflat la Istanbul, surprins de reacția turcilor când aflau de unde este: "Orice le spui, când aud...”
GSP.RO

Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

China trădează Rusia?! Ce a făcut președintele Xi Jinping la Moscova, nici Putin nu a știut
Playtech.ro
China trădează Rusia?! Ce a făcut președintele Xi Jinping la Moscova, nici Putin nu a știut
Vera are 73 de ani, dar arată ca la 23 de ani! Ce dietă neașteptată ține, de fapt, bruneta: 'Am renunțat să mai...'
Viva.ro

"De două zile tot umbla să se arunce în faţa trenului". Tragedie în București, un bărbat a murit spulberat de tren pe Şoseaua Industriilor
Observatornews.ro
"De două zile tot umbla să se arunce în faţa trenului". Tragedie în București, un bărbat a murit spulberat de tren pe Şoseaua Industriilor
Cazul unui bloc din Sectorul 5, cu un etaj construit ilegal. Inspector în construcții: „Nu am văzut că a făcut în plus!”
Știrileprotv.ro
Cazul unui bloc din Sectorul 5, cu un etaj construit ilegal. Inspector în construcții: „Nu am văzut că a făcut în plus!”
S-a aflat abia acum adevărul despre moartea lui Nosfe. Văduva artistului a rupt tăcerea: „S-a chinuit!”
FANATIK.RO

Cu ce s-a confruntat Lovin când a intrat într-un supermarket din Ţinutul Secuiesc. Bogdan Cosmescu: ”Te-a înjurat sau a dat după tine? Eu n-am păţit”
Orangesport.ro

Schimbări la Te cunosc de undeva! Anunțul surpriză făcut de Antena 1 astăzi
Unica.ro
Schimbări la Te cunosc de undeva! Anunțul surpriză făcut de Antena 1 astăzi
Horoscop 24 martie 2023. Gemenii sunt cuprinși de un neastâmpăr pe care nu-l pot controla, de obicei, pentru că îl consideră productiv
HOROSCOP

Noutăți de la UBER!
PUBLICITATE
Noutăți de la UBER!