„În următoarele câteva săptămâni vom înainta rezultatele testelor pentru 5-11 ani la reglementatori din toată lumea și vom solicita aprobarea vaccinului în acest segment de vârstă, de asemenea, și aici, în Europa”, a declarat directorul medical Ozlem Tureci.

De asemenea, BioNTech intenționează să ceară aprobarea pentru intervalul de vârstă 6 luni-2 ani în cursul acestui an. Tureci a precizat că sunt făcute ultimele reglaje de producție pentru versiunea pediatrică, cu o doză mai mică, a vaccinului său produs alături de Pfizer.

Datele brute ale testelor clinice sunt pregătite acum pentru depunerea la autoritățile de reglementare, „iar lucrurile arată bine, totul merge conform planului”, a spus și directorul executiv Ugur Sahin.

Vaccinul produs de Pfizer a fost primul care a fost autorizat de Agenția Europeană a Medicamentului pentru folosire în grupa de vârstă 12-15 ani, după ce tot acest ser a fost primul folosit din 27 decembrie pentru imunizarea europenilor împotriva Covid.

Concurentul Moderna a spus joi că recrutările s-au încheiat la testarea vaccinului său pentru copiii între 6 și 11 ani și că analizează cea mai bună dozare pentru alt studiu, ce implică copii de peste 6 luni.

Vaccinurile sunt administrate deja la grupe de vârste mai mici în China, unde autoritățile sanitare au aprobat în iunie utilizarea de urgență a vaccinului Sinovac la copii cu vârsta de până la trei ani. Și Chile a aprobat luna aceasta folosirea vaccinului Sinovac la copiii de peste 6 ani.

Ministerul Sănătății din Israel a anunțat în iulie că vaccinul Pfizer/BioNTech poate fi folosit pentru copiii de 5 ani care suferă de afecțiuni care îi pun la risc în caz că se infectează.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.