„Blocatarii”, sau psihoza vietii la bloc

Efectul "ulitei verticale" si-a pus amprenta asupra vietii acestor oameni, obisnuiti sa "faca ordine" in batatura si sa mai arunce cate un ochi peste gard, la capra vecinului. In cazul lor, statul la bloc poate produce stres, frustrare, ba chiar si manifestari patologice. Maria Popescu locuieste la bloc de ani de zile. Nu se poate impaca defel cu vecinii si ar vrea sa se mute la curte. "De la ora 22.00 incepe scandalul pe scara. Parca da strechea in vecina de deasupra: tranteste, tipa la barbat, la copii... E un cosmar", se confeseaza femeia. Concluzia o trage singura: "Unii oameni nu pot fi civilizati si pace. Trebuie sa inveti sa traiesti cu ei." Alaturi, Viorel Paraschiv se plictiseste de moarte in fata blocului. Nu prea ii vine sa se mute: "Noi, astia care ne-am nascut la bloc, nu prea facem diferenta intre un apartament si o casa la curte. Cred ca nici nu mai am putere sa ma mut". Caminul de nefamilisti de pe strada Cojocnei, Cluj, nu difera prea mult de un sat. Pe casa scarii, toate usile sunt deschise si vecinii comunica intre ei, de la un etaj la altul, exact ca la tara: prin strigate. La varsta adolescentei, Monica Plesa locuieste intr-o camera de 3 pe 3 metri, impreuna cu alte cinci persoane: sora, doi frati si parintii. "Cand suntem toti acasa, ne lovim unul de altul. Oricum, mai bine la oras inghesuiti, decat la tara in miros de balega. Aici mai mergem in discoteca sambata seara. La tara, mergeam cu vacile", explica Monica "avantajele" vietii la bloc. Exista insa si exceptii. Unii au avut norocul sa nimereasca vecini mai intelegatori, iar traiul la bloc nu le creeaza probleme. Spre exemplu, pe Claudiu Peter viata in apartament nu-l deranjeaza deloc: "E confortabil si destul de spatios. Cu vecinii nu am probleme. Nu e ca la alte blocuri, ca aud tot ce fac ei si viceversa. Fiecare face ce vrea, atata vreme cat nu deranjeaza". Psihologii sunt de parere ca omul, fiinta adaptabila, poate sa se acomodeze traiului in comun. Sociologii acuza insa aglomeratia si efectele ei asupra vietii de zi cu zi. Locatarii blocurilor sunt exemple pentru ambele teorii: unii, nefericiti ca au fost stramutati, viseaza sa se intoarca la casa cu curte. Altii, adaptabili, s-au transformat in adevarati stapani ai "satului de beton". Acestia din urma n-ar schimba pentru nimic in lume "privilegiul" de a locui la bloc. Chiar daca traiesc claie peste gramada. "Cei care au venit de la tara au ruralizat orasul. Veneau cu alta mentalitate si nu au reusit sa se adapteze. Au ajuns sa considere blocul in care stau curtea lor de la tara, asa ca ei "fac ordine", indiferent ca ii deranjeaza sau nu pe ceilalti", sustine Petru Ilut, profesor de sociologie la Universitatea "Babes-Bolyai", din Cluj. "Comunistii au defaimat notiunea de bloc, au redus-o la mizerie. Pentru unii oameni, mutatul la bloc s-a transformat in tragedie: inghesuiti in "cutii de chibrituri", s-au imbolnavit si au murit. Altii s-au transformat, peste noapte, in "domni". Munceau ca vitele in CUG (Combinatul de Utilaj Greu din Cluj - n.red.), dar erau mandri ca stau la bloc", afirma, la randul sau, istoricul Gheorghe Bodea. "In momentul in care traiesti intr-un spatiu locuibil restans, iti modifici spatiile personale. Acestea devin mai mici, provoaca o apropiere nedorita cu alte persoane. In cazul persoanelor care au locuit in casa si s-au mutat la bloc, situatia poate produce stres, frustrare, ba chiar, daca esti mai sensibil, se poate ajunge la manifestari patologice", explica psihologul Daniel David. Psihologic, fiecare persoana isi dezvolta patru niveluri de spatiu prin care interactioneaza cu ceilalti: spatiul intim, in care nu intra decat sotul sau sotia; spatiul personal, pana la 25-30 de centimetri in jurul persoanei; spatiul social, pana la un metru, rezervat pentru prieteni apropiati, amici; spatiul public, pana la 4 metri, in care pot intra persoanele necunoscute.