Şi alt noian de baliverne pe care – după doi ani de guvernare buimacă, incapabilă, iscusită doar în jupuirea amărâţilor şi neînstare să sprijine singura resursă solidă a PIB, economia privată – nu le mai crede nimeni. Nici chiar lătrăii plătiţi să năvălească pe forumurile redacţiilor atunci când e criticat preşedintele sau premierul, nici chiar trompetele trimise prin studiourile TV să bruieze agresiv şi în falset dezbaterile incomode.

N-a zis nimic premierul, n-a explicat, nici n-avea cum, prin ce minune “în 2011 vom culege roadele”, dacă, prin sadica Lege a salarizării, lefurile rămân practic cu -25%, pensiile vor fi dijmuite de inflaţie, iar ajutoarele sociale efectiv dispar sau sunt hăcuite. N-a lămurit nici de ce suntem încă în recesiune, de ce inflaţia e de patru ori mai mare decât media UE sau de ce, ca să privim lângă noi, în Bulgaria – ţară unde, datorită unei politici fiscale realiste, s-au relocat mii de firme româneşti – s-au redus a doua oară în câteva luni tarifele la gaze (implicit la încălzire), în timp ce în România totul se scumpeşte. Cum spuneam, mai bine tăcea.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.