4315-227637-7actprofa.jpg

Leafă cu 260 de lei mai mică

“Toţi angajaţii din învăţământ sunt afectaţi. Un debutant a primit pentru luna trecută 813 lei, cu 60 de lei mai puţin decât în octombrie anul trecut. Profesorul cu studii superioare şi cu vechime de 30 de ani a primit în ianuarie doar 1.900 de lei, adică a avut leafa micşorată cu 260 de lei”, a declarat Marius Nistor, vicepreşedintele Federaţiei Spiru Haret. Guvernul le promisese profesorilor că nu va umbla la lefurile lor.

4315-227640-7actdoctorshutterstock_46558510.jpg«Menţinem 30% din sporuri»

“Ne-am întâlnit azi (n.r. – ieri) cu ministrul sănătăţii şi ne-am asigurat că veniturile angajaţilor din sănătate nu vor fi modificate în acest an. În acest domeniu există un deficit de personal, iar dacă se mai taie şi din venituri, vor fi probleme mari. Cert este că menţinem nivelul de 30% din sporuri”, ne-a declarat Marius Petcu, preşedintele Federaţiei Sanitas.

«S-au tăiat mai multe drepturi»4315-227641-7actfunctionarpublicshutterstock_3392535.jpg

“Legea unică lasă loc de multe interpretări. De aici pleacă toate problemele. Pe lângă faptul că s-au tăiat tichetele-cadou, s-au eliminat şi alte sporuri. În administraţia locală, de exemplu, din 2008 până acum, veniturile angajaţilor s-au redus cu 17%. Este extrem de mult”, ne-a declarat Răzvan Bordeianu, preşedintele Alianţei Funcţionarilor Publici Sed Lex.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.