Pacientul se afla de mai bine de o săptămână internat în spitalul din Timișoara. Din 13 iulie era în stare gravă la Terapie Intensivă, după ce a refuzat să fie tratat cu Remdesivir, considerat unul dintre cele mai promițătoare antivirale pentru SARS-CoV2.

„Este primul pacient care a refuzat, nu am mai avut cazuri până acum. Nu știm în ce crede sau nu crede, a refuzat tratamentul cu Remdesivir pe motiv că nu facem experimente pe dânsul. A ajuns în Terapie Intensivă, starea lui s-a înrăutățit, are toate simptomele. Aplicăm schema standard de tratament suportiv pentru menținerea vieții de Terapie Intensivă, de la suport ventilator până la tot ce înseamnă suport cardio. O să ajungem la lumânări, nu avem ce face”, spunea Cristian Oancea, directorul Spitalului de Boli Infecțioase „Victor Babeș” din Timișoara. 

Medicii spun că bărbatul de 50 de ani se afla de trei zile în stare foarte gravă la ATI și că avea hipertensiune. 

La Timișoara se folosește încă din luna mai tratamentul cu medicamentul injectabil. A fost, de altfel, primul medicament autorizat la nivelul Uniunii Europene în tratamentul anti-Covid-19. În România se folosește în trei mari spitale, la Timișoara, București și Iași, dar nu pentru toți pacienții. Există stabilite criterii de includere, astfel că pentru bolnavul care a refuzat tratamentul din Timișoara era prea târziu să fie injectat. 

„M-a bătut cu sete pe spate cu o coardă de cauciuc" | Scandal IMENS după decizia inexplicabilă din sportul românesc!
PARTENERI - GSP.RO
„M-a bătut cu sete pe spate cu o coardă de cauciuc" | Scandal IMENS după decizia inexplicabilă din sportul românesc!
Anamaria Prodan, mesaj HALUCINANT! Ce a transmis după ce Reghe a implorat-o să nu mai...
Playtech.ro
Anamaria Prodan, mesaj HALUCINANT! Ce a transmis după ce Reghe a implorat-o să nu mai...
Daniel și David, frățiorii uciși în Italia, au fost înmormântați. Strigătul disperat al mamei lângă sicriele albe ale micuților
Observatornews.ro
Daniel și David, frățiorii uciși în Italia, au fost înmormântați. Strigătul disperat al mamei lângă sicriele albe ale micuților
Horoscop 22 iunie 2021. Vărsătorii ar fi bine să înceapă un dialog sincer cu sine despre problemele lor
HOROSCOP
Horoscop 22 iunie 2021. Vărsătorii ar fi bine să înceapă un dialog sincer cu sine despre problemele lor
Câţi ani trebuie să muncească un român ca să își poată cumpăra un apartament de 50 metri pătraţi? Răspunsul e neaşteptat
Știrileprotv.ro
Câţi ani trebuie să muncească un român ca să își poată cumpăra un apartament de 50 metri pătraţi? Răspunsul e neaşteptat
VIDEO | Moment ULUITOR în direct. Vedeta TV n-a realizat că nu poartă lenjerie intimă
Telekomsport
VIDEO | Moment ULUITOR în direct. Vedeta TV n-a realizat că nu poartă lenjerie intimă
Sărbătorește încrederea în tine și respectul pentru mediu cu noua colecție sustenabilă de costume de baie H&M (PUBLICITATE)
PUBLICITATE
Sărbătorește încrederea în tine și respectul pentru mediu cu noua colecție sustenabilă de costume de baie H&M (PUBLICITATE)