Nu de puține ori bolnavii cronici din România au fost nevoiți să-și procure medicamentele din alte țări, după ce pastilele pe care le înghițeau de ani buni au fost retrase de pe piață din cauza prețului mult prea mic pe care îl obțineau producătorii. Acest lucru s-a întâmplat și cu unul dintre medicamentele folosite de ani buni de nu mai puțin de 30.000 de bolnavi de Parkinson.

Și, deși există un înlocuitor pentru medicamentul respectiv, peste 7.000 de pacienți nu răspund la noul tratament, iar starea lor de sănătate se agravează de la o zi la alta.  Președintele Asociație Antiparkinson, Dan Răican, spune că acestea nu sunt singurele pastile care lipsesc de pe piață pentru această categorie de bolnavi din care face parte și el.

”Eu, din fericire, am putut să-l compensez cu alt medicament, dar sunt peste 7.000 de pacienți care nu răspund la alt tratament, iar starea lor se deteriorează și se agravează văzând cu ochii. Iar acesta nu este singurul medicament care lipsește”, explică Dan Răican.

Bolnavii de Parkinson nu sunt singurii care au de suferit

Mai mult decât atât, acesta ne-a spus că există pe piață o soluție injectabilă, tot pentru această categorie, numit ”Apa morfină” care ajută la deblocarea imediată a pacienților. Însă este extrem de scumpă, 1.000 de lei fiola, și nu se eliberează nici gratuit, nici compensat. ”Doar doi pacineți din 72.000 câți suntem în total, își permit să cumpere «Apa morfină». Până acum, Ministerul Sănătății spunea că nu are un cadru legislativ, dar acum, după ce a fost elaborat, sperăm să se rezolve și problemele noastre”, a adaugat acesta.

Coaliția PSD-PNL s-a rupt la București: Gabriela Firea și Sebastian Burduja intră în lupta cu Nicușor Dan și Piedone pentru Primăria Capitalei
Recomandări
Coaliția PSD-PNL s-a rupt la București: Gabriela Firea și Sebastian Burduja intră în lupta cu Nicușor Dan și Piedone pentru Primăria Capitalei

Din păcate, probleme cu aprovizionarea medicamentelor sunt și pentru pacienţii care au suferit un transplant, pentru cei care suferă de diabet, cancer sau au probleme cardiace. Iar șansa acestora la viață scade de la o zi la alta.

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Am stat în comă 10 ore!” Adrian Mititelu Jr., prima reacție după ce a fost internat de urgență la ATI Floreasca! Exclusiv
FANATIK.RO
„Am stat în comă 10 ore!” Adrian Mititelu Jr., prima reacție după ce a fost internat de urgență la ATI Floreasca! Exclusiv
Alina Sorescu a răbufnit după imaginile cu Alexandru Ciucu și vedeta TV: "Adevărul iese întotdeauna la suprafață". Surprinzător ce s-a mai aflat
Viva.ro
Alina Sorescu a răbufnit după imaginile cu Alexandru Ciucu și vedeta TV: "Adevărul iese întotdeauna la suprafață". Surprinzător ce s-a mai aflat
Cum a apărut Irina Columbeanu la școală, în Malibu! Irinel își imploră fiica să vină să-l vadă: «Să simt cumva că ai grijă de mine»
Libertateapentrufemei.ro
Cum a apărut Irina Columbeanu la școală, în Malibu! Irinel își imploră fiica să vină să-l vadă: «Să simt cumva că ai grijă de mine»
Îl recunoști? Fostul „Balon de Aur” și-a șocat fanii, apoi a dezvăluit adevărul despre imaginea postată
GSP.RO
Îl recunoști? Fostul „Balon de Aur” și-a șocat fanii, apoi a dezvăluit adevărul despre imaginea postată
Ce trebuie să ai în casă de Sfântul Gheorghe ca să fii ferit de farmece și rele până la finalul anului. Vei ține ghinionul departe de familie
FANATIK.RO
Ce trebuie să ai în casă de Sfântul Gheorghe ca să fii ferit de farmece și rele până la finalul anului. Vei ține ghinionul departe de familie
Medicii tineri vor să plece din România din cauza condițiilor din spitale. Țara europeană în care primesc și 10.000 euro/lună
Știrileprotv.ro
Medicii tineri vor să plece din România din cauza condițiilor din spitale. Țara europeană în care primesc și 10.000 euro/lună
Românca Andreea Sasu și celebrul designer Philipp Plein au anunțat sexul copilului, într-o ceremonie spectaculoasă / FOTO
Unica.ro
Românca Andreea Sasu și celebrul designer Philipp Plein au anunțat sexul copilului, într-o ceremonie spectaculoasă / FOTO
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
Orangesport.ro
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
Tradiţii, obiceiuri şi superstiţii de Sfântul Gheorghe. Ce să faci astăzi, în ziua Purtătorului de Biruinţă, ca să ai noroc tot anul
Observatornews.ro
Tradiţii, obiceiuri şi superstiţii de Sfântul Gheorghe. Ce să faci astăzi, în ziua Purtătorului de Biruinţă, ca să ai noroc tot anul
Horoscop 23 aprilie 2024. Taurii au nevoie de o pauză, o întrerupere în șirul gândurilor care întrețin o stare de teamă la serviciu
HOROSCOP
Horoscop 23 aprilie 2024. Taurii au nevoie de o pauză, o întrerupere în șirul gândurilor care întrețin o stare de teamă la serviciu

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI