BOR: Slujbele se vor ține doar afară și cu mai puțin de 100 de persoane. Recomandări pentru Paște

Comentează

Cu două săptămâni înainte de Paște, Cancelaria Sfântului Sinod a transmis miercuri o serie de îndrumări actualizate pentru parohii şi mănăstiri, subliniind că, în contextul epidemiei de coronavirus, slujbele religioase se vor desfăşura doar în aer liber, cu participarea a maximum 100 de persoane, păstrând distanţa de minimum un metru între cei prezenţi, scrie Agerpres.

Arhiva foto

"În contextul epidemiei cu noul coronavirus (COVID-19), Cancelaria Sfântului Sinod a transmis miercuri, 18 martie 2020, îndrumări actualizate pentru parohii şi mănăstiri: respectarea măsurilor dispuse de autorităţile publice şi cooperarea cu acestea, asigurându-se totodată libertatea religioasă a credincioşilor de a participa la viaţa liturgică a Bisericii şi de a primi asistenţă religioasă; desfăşurarea slujbelor religioase doar în aer liber, de regulă lângă lăcaşul de cult (altar de vară sau pridvor), cu participarea a maximum 100 de persoane, păstrând distanţa de minimum un metru între participanţi", se arată în documentul postat miercuri pe site-ul Agenţiei Basilica a Patriarhiei Române.

Cancelaria Sfântului Sinod a transmis pe 12 martie o serie de îndrumări către parohii şi mănăstiri pentru respectarea măsurilor de prevenire a îmbolnăvirii cu noul coronavirus, printre care afişarea, la intrarea în lăcaşul de cult, a recomandărilor Ministerului Sănătăţii.

Patriarhia Română recomanda consultarea la nivel de unitate de cult, acolo unde este posibil, cu cadre medicale competente, pentru a identifica măsuri de prevenire a răspândirii noului coronavirus, precum îndrumarea persoanelor suspecte de gripă din rândul celor care vin la biserică către unităţi medicale; dezinfectarea căilor de acces şi aerisirea corespunzătoare a lăcaşurilor de cult.

De asemenea, se recomanda asigurarea unei zone de igienizare a mâinilor, cu produse necesare pentru aceasta (apă, săpun, dezinfectanţi etc.), în proximitatea lăcaşurilor de cult.

"Pentru a evita aglomerarea credincioşilor în spaţiul de cult, în timpul săvârşirii Sfintei Liturghii se vor utiliza difuzoare exterioare sau Sfânta Liturghie se va săvârşi în aer liber, lângă lăcaşul de cult. Lăcaşurile de cult vor fi deschise zilnic credincioşilor pe întreaga perioadă a săptămânii, încât preoţii slujitori să poată răspunde tuturor solicitărilor privind Spovedania, Împărtăşania şi citirea unor rugăciuni. Astfel, se va evita aglomeraţia credincioşilor la slujbele de sâmbătă şi duminică", mai preciza sursa citată. 

Măsuri asemănătoare au fost luate și la Catedrala romano-catolică Sf. Iosif din Capitală. 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Campanie pentru sanatate minata lansata la Administratia Prezidentiala. Prima doamna despre pericole
16:47
Un adolescent din 16 a experimentat droguri. Proiectul de 11,7 milioane de franci elvețieni lansat la inițiativa Administrației Prezidențiale: Ce spune Prima Doamnă despre pericole
Simona Halep reziliază contractul cu AnimaWings după ce compania aeriană a cerut insolvența. Sursă foto: Andrei Crăițoiu /GSP
16:17
Simona Halep, decizie radicală după ce compania aeriană AnimaWings a cerut intrarea în insolvență
MONDEN
Cosmin Cernat
16:20
Cosmin Cernat dă startul unei noi serii de interviuri. Ce regulă le-a impus invitaților săi
Denise Rifai
16:06
Denise Rifai, noi detalii despre emisiunea la care lucrează, după ce a părăsit „Furnicuțele”. „Va fi ceva WOW”
POLITIC
Ilie Bolojan și mai mulți lideri ai PNL
13:21
Primele declarații din PNL, după ce Ilie Bolojan a fost audiat ca martor la DNA Iași
Nicușor Dan și delegația PSD de la consultările din septembrie FOTO Presidency
Analiză
1 oct.
Noile scenarii și calcule. Cum poate PSD să-și impună omul, dacă Nicușor Dan vine cu „propunerea potrivită”
Ultimele știri
Analiză
17:00
Extremismul economic se bate cu extremismul politic, ăsta e adevărul
17:00
Microsoft a lansat oficial update-ul Windows 11 26H2: de ce e bine să-ți actualizezi PC-ul cât mai rapid
15:30
Nicușor Dan a postat o fotografie alături de Donald Trump la o săptămână după Adunarea Generală a ONU. Care este motivul
16:50
Noi amenințări făcute de Donald Trump asupra Iranului: „Vor fi loviți foarte puternic, nu vă îngrijorați”
TRENDING
07:30
Cine transmite Polonia - România. La ce oră începe meciul din Liga Națiunilor la TV pe 2 octombrie 2026
Analiză
12:57
Euro, nou record negativ la cursul BNR, din cauza instabilității politice: 5,3447 lei. Ce înseamnă deprecierea bruscă a monedei naționale
11:47
Ion Țiriac vrea să construiască un hotel de 4 stele în Otopeni: patru etaje cu 136 de unități de cazare
12:00
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026. Venus va intra într-o retrogradare lungă
Castraveți bulgărești
13:01
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Spectacol într-o sauna Therme
12:43
Locul din București unde saunele devin scene: povești din Harry Potter și spectacole de stand-up comedy
Horoscop berbec pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
00:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Berbec. Previziuni pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026
Horoscop scorpion pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
00:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Scorpion. Previziuni pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026
Horoscop leu pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
00:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Leu. Previziuni pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026
Interiorul Bisericii Ortodoxe Zlătari, situată pe Calea Victoriei, unde se află racla cu moaștele Sfântului  Mucenic Ciprian.
2 oct. 2024
Sfântul Ciprian, sărbătorit pe 2 octombrie:tradiții și obiceiuri. Ce să faci neapărat în această zi
De ce se face floare albă în borcanul cu murături
20 sept.
De ce se face floare albă la murături și cum o previi. Greșeala frecventă din borcan
Cum știi când începe să fermenteze mustul
24 sept.
Cum îți dai seama că mustul începe să fermenteze
De ce să pui bicarbonat în coșul de gunoi
22 sept.
De ce să pui bicarbonat în coșul de gunoi
Exercitiu Mobilizare MOBEX
16:06
10.000 de bărbați din București și Ilfov, cel mai tânăr având 43 de ani, sunt convocați, de pe 5 octombrie, la un exercițiu de mobilizare
Peste 4.000 de comercianți români și-au extins afacerile pe piețele din Bulgaria și Grecia prin intermediul platformei de comerț electronic Trendyol
15:00
Românii, motorul Trendyol în Balcani: o treime din vânzările din Grecia și Bulgaria vine de la cei 4.000 de comercianți din România
Protest antiguvernamental „Asta nu e Moscova” la Sofia, Bulgaria – 28 septembrie 2026
Exclusiv
13:00
Cum a trecut Bulgaria prin șapte rânduri de alegeri anticipate și a supraviețuit economic. Explicația lui Silviu Cerna, fost membru în consiliul de administrație al BNR
Prețurile producției industriale din România au crescut cu 2,1% în luna august 2026, comparativ cu luna precedentă.
12:40
Val de scumpiri în România, INS anunță că prețurile de producție au crescut cu aproape 12% față de 2025
oameni-romani-strada-guvernul-romaniei
14:54
„Vox populi, vox Dei”
grafic-crestere-online-economie-inteligenta-artificiala
14:43
Creșterea economică în era inteligenței artificiale
Actriță repetând pe scena unui teatru
Analiză
06:55
Artiști din toate țările, uniți-vă! Jos capitalismul, trăiască ideologia!
Harta conductelor regionale
Analiză
1 oct.
Coridorul Vertical e cu scandal!