„Dosarul e construit pe declaratii fanteziste”

Pe parcursul cercetarilor, a fost vehiculat si numele lui Marian Agafitei, sotul Corneliei, despre care s-a spus ca s-ar ocupa cu protectia fetelor trimise in Spania. Fost component al lotului national de box, Agafitei s-a destainuit saptamanalului Clujeanul.
– Ce s-a intamplat vara trecuta?
– Acum 3 ani, m-am stabilit impreuna cu sotia mea in Spania, in Tenerife, unde se afla o comunitate de vreo 50 de romani.
Vara trecuta, sotia mea s-a intors in tara si a intalnit-o pe Carmen, care a intrebat-o daca nu ar putea sa o ajute sa plece si ea in Spania. Se cunosteau de mai mult timp si i-a promis ca va vedea ce poate sa faca. Intre timp, de Carmen s-au mai ,,lipit,, trei fete, toate dornice sa iasa la facut bani.
– Li s-a pretins fetelor ceva in schimbul acestui posibil ajutor?
– Nu, nici vorba. Asta au recunoscut-o si ele in declaratii. Nu au dat nici un ban si nu li s-a pretins nici un ban. In plus, din cate se stie, cei 300 de dolari platiti pentru acte au fost trimisi in tara de acel Costache. Nici eu, nici sotia mea nu il cunoastem si nici macar nu am fost vreodata in zona in care au fost fetele.
Tenerife e o insula aflata la cateva mii de kilometri departare. Cat despre asa-zisa protectie, acolo nu exista nici macar o prostituata din Romania.
– Pana la urma, a facut ceva concret pentru a le intermedia plecarea in Spania? Le-a scos personal din tara? Ce s-a intamplat, de fapt?
– Au plecat singure, cu autocarul. Cornelia nu a avut nici un amestec. A facut, in schimb, prostia sa le insoteasca la Bistrita, cand au mers sa-si faca rost de acte. Este singurul lucru pe care l-a facut in toata povestea asta a racolarii. Tot dosarul asta este construit doar pe cateva declaratii fanteziste, fara nici un fel de probe concrete.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.