Municipiul Brașov intră în scenariul roșu imediat după miezul nopții, pentru că rata de infectare cumulată în ultimele 14 zile a sărit de pragul de 3 la mia de locuitori, scrie Mediafax.
În urma deciziei luate marți de Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Braşov, elevii nu vor mai merge la școală, ci vor face cursurile exclusiv online, restaurantele, cafenelele, cinematografele, teatrele şi cazinourile se vor închide și se suspendă activitatea din piețele comerciale (cu excepția piețelor agroalimentare), târguri și oboare.
Aceleași măsuri sunt valabile și pentru comuna Hărman. Măsurile vor intra în vigoare din 28.10.2020, ora 0.00 și vor fi valabile timp de două săptămâni.
Și în municipiul Bistriţa şi localităţile aparţinătoare Ghinda, Sărata, Sigmir, Slătiniţa, Unirea şi Viişoara, incidenţa cazurilor de COVID-19 a depăşit 3 la mia de locuitori, astfel că devine obligatorie purtarea măştii de protecţie şi în spaţiile publice deschise, iar activitatea localurilor şi a agenţilor de jocuri de noroc se suspendă, începând de miercuri, informează Agerpres.
De asemenea, se interzice organizarea şi desfăşurarea activităţii în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro