Brian Turk a murit vineri, 13 septembrie, la vârsta de 49 de ani, la un an după ce a fost diagnosticat cu cancer.
Actorul era cunoscut mai ales pentru rolurile din serialele "Beverly Hills 90210", "Carnivale", "ER", și "Boy Meets World", potrivit mirror.co.uk.
Brian Turk a jucat și în multe filme cunoscute, precum "American Pie 2", "Crocodile Dundee in Los Angeles" și The Lost World: Jurassic Park.
Potrivit apropiaților, actorul a ținut secret faptul că este bolnav pentru că nu a vrut să-și îngrijoreze familia. El a ajuns în faza terminală și, abia anul trecut, în luna iulie, adevărul cumplit a ieșit la lumină.
Brian Turk era căsătorit și avea un fiu în vârstă de opt ani.